Taxele şi impozitele locale pentru anul 2018 nu vor fi majorate la Iaşi, în schimb neplata la timp a acestora va fi penalizată cu până la 500%, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, primarul Mihai Chirica. “Am făcut o analiză foarte complexă privind valoarea taxelor şi impozitelor locale care urmează să fie aplicate anul viitor. În final, am reuşit să reducem unele dintre aceste taxe, iar pe altele să le menţinem la valoarea din acest an. Cert este că, pentru anul 2018, taxele şi impozitele pentru populaţie nu vor fi majorate. În schimb, am decis să majorăm taxele pentru întârzierea la plată. Astfel, taxele şi impozitele pentru terenurile agricole care nu sunt lucrate timp de doi ani vor creşte cu 500%. Tot cu 500% vor creşte şi taxele şi impozitele pentru clădirile neîngrijite”, a precizat primarul Mihai Chirica. Potrivit acestuia, numele rău-platnicilor care vor înregistra depăşiri ale termenelor de plată a taxelor şi impozitelor locale vor fi publicate pe site-ul municipalităţii.”Persoanele fizice care vor înregistra datorii mai mari de 5.000 de lei la plata taxelor şi impozitelor locale sau de 10.000 de lei, în cazul personelor fizice, vor fi publicate pe site-ul Primăriei”, a spus Mihai Chirica.
Taxele şi impozitele locale nu vor fi majorate în 2018, la Iaşi
Filed in: Administrație, Informațía zilei