Având în vedere ca în perioada următoare va fi minivacanța de Rusalii, din experiența anilor anteriori, în punctele de trecere a frontierei se estimează creșteri ale traficului de persoane și mijloace de transport. În acest sens, conducerera Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi va dispune toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ. Astfel, se precizează într-un comunicat de presă al instituţiei, pentru fluidizarea traficului s-a suplimentat numărul polițiștilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor. Potrivit documentului, în această perioadă, aproximativ 1.150 polițiști de frontieră vor desfășura, zilnic, activități de supraveghere și control a frontierei de stat. În comunicat se subliniază faptul că pe perioada minivacanţei de Rusalii va fi folosită la maximum infrastructura punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora. În funcție de valorile de trafic, în fiecare punct de trecere a frontierei se vor crea fluxuri suplimentare de control, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz. ITPF Işai reaminteşte că începând cu data de 07.04.2017, atât Poliţia de Frontieră Română, cât și autoritățile de frontieră ale statelor vecine din Ungaria și Bulgaria, efectuează verificări sistematice la intrarea și ieșirea de pe teritoriul statelor membre UE, ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen. Aceste verificări sistematice ce constau în verificarea documentelor de călătorie și consultarea bazelor de date relevante cu privire la toate persoanele, inclusiv cele care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului UE. În acelaşi timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă.
Măsuri de fluidizare a traficului prin punctele de trecere a frontierei de est pe perioada minivacanței de Rusalii
Filed in: Administrație, Informațía zilei