Compania de Transport Public (CTP) Iaşi ar putea achiziţiona în acest an un număr de 20 de tramvaie second-hand din Germania, cu care să-şi completeze parcul auto. Întruniţi, miercuri, 31 mai, în şedinţă ordinară, consilierii locali ieşeni au aprobat proiectul de hotărâre privind mandatarea CTP de a negocia în perioada următoare achiziţionarea celor 20 de tramvaie second-hand. Potrivit proiectului de hotărâre, tramvaiele au ca an de fabricaţie 1990 şi se află într-o stare foarte bună de funcţionare. În cadrul şedinţei de miercuri, consilierii au aprobat ca o delegaţie a CTP să se deplaseze vineri, 2 iunie, în Germania, pentru a negocia posibila achiziţie a celor 20 de unităţi de transport. După cum au declarat reprezentanţii CTP, preţul unui tramvai variază între 25.000 şi 29.000 de euro, la care se adaugă cheltuielile de transport. În total, au afirmat reprezentanţii regiei locale de transport în comun, achiziţia celor 20 de tramveie second-hand, incluzând aici şi cheltuielile de transport, se ridică în jurul sumei de 700.000 de euro. În cazul în care negocierile se vor încheie cu succes, primele 11 unităţi de transport ar urma să sosească la Iaşi până la sfârşitul acestui an, iar restul în primul trimestru al anului viitor. “Intenţia noastră este să completăm parcul auto al CTP cu autobuze şi tramvaie noi. Vom încerca să modernizăm parcul auto al regiei locale de transport în comun, iar în măsura în care vom dispune şi de fondurile necesare, vom achiziţiona şi tramvaie noi. Până atunci, însă, este important, cred eu, să profităm de această oportunitate şi să încercăm să aducem la Iaşi aceste tramvaie second-hand, care se află într-o stare foarte bună de funcţionare şi au un consum redus de electricitate”, a declarat primarul Mihai Chirica. Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu voturile PSD şi ALDE, în timp ce consilierii PNL şi PMP s-au abţinut de la vot.