Noi curse internaţionale de pe Aeroportul Internaţional Iaşi, începând din luna iunie

Aeroportul Internaţional Iaşi continuă cu succes planurile privind conectivitatea oraşului şi a Regiunii de Nord-Est cu noi centre importante din Europa. Infrastructura modernă a devenit tot mai atractivă pentru companiile partenere, legătura directă cu diverse destinaţii fiind esenţială pentru dezvoltarea economică a Moldovei. Astfel, începând din acest week-end, ieşenii vor putea călători cu avionul spre o nouă destinaţie în Spania, la VALENCIA, şi vor regăsi, totodată, în orarul de zbor de la Aeroportul Iaşi, o nouă posibilitate de călătorie, la TORINO.  Ambele rute sunt directe şi vor fi operate de compania Blue Air, începand cu data de 3 iunie (Iaşi-TORINO), respectiv 4 iunie (Iaşi-VALENCIA), ambele avand o frecvenţă de două zboruri pe săptămână, anunţă reprezentanţii Aeroportului Internaţional Iaşi, într-un comunicat de presă. Cursa IAŞI – VALENCIA va fi operaţională în zilele de miercuri şi duminică, după următorul orar: miercuri – plecare din Iaşi la ora 20:00 şi sosire la Valencia la ora 23:00 (ora locală), plecare din Valencia la ora  23:55 şi sosire la Iaşi la ora 04:45;  duminică – plecare din Iaşi la ora 07:15 şi sosire la Valencia la ora 10:15 (ora locală), plecare din Valencia la ora 11:00 şi sosire la Iaşi la ora 15:45. Cursa IAŞI – TORINO va avea următorul program de zbor: marţti – plecare din Iaşi la ora 10:55 şi sosire la Torino la ora 12:35, plecare din Torino la ora 06:45 (ora locală) şi sosire la Iaşi la ora 10:10; sâmbătă – plecare din Iaşi la ora 06:45 şi sosire la Torino la ora 8:25 (ora locală), plecare din Torino la ora 09:25 (ora locală) şi sosire la Iaşi la ora 12.35. Spre Germania si Spania, direct de la Aeroportul Iasi, compania Blue Air opereaza deja curse directe spre Koln, respectiv Barcelona, iar din 15 iunie, si spre Munchen.  “Noile zboruri Iaşi-Torino şi Iaşi-Valencia sunt investiţii importante pentru comunitatea din toată Moldova, fiind vorba de destinaţii foarte solicitate din punct de vedere etnic şi turistic. În Torino, spre exemplu, lucrează mulţi români din zona noastră, iar călătoria cu avionul facilitează reîntregirea familiilor acestora. Valencia, la rândul ei, este un oraş apreciat mai ales pentru istoria şi cultura sa. Prin deschiderea celor două rute externe, reuşim să răspundem unor nevoi diferite ale pasagerilor noştri şi demonstrăm că există potenţial pentru a consolida bazele unei afaceri de succes, care aduce plusvaloare comunităţii noastre. Ne bucurăm de susţinerea constantă a companiei Blue Air şi credem într-un parteneriat ce este în continuă dezvoltare”, au precizat reprezentanţii Aeroportului Internaţional Iaşi. Biletele de avion, pe cele două rute, sunt disponibile la preţuri ce pornesc de la 19,99 euro (pentru Torino) şi 36,95 euro (pentru Valencia), preţuri pe fiecare segment de zbor, taxe incluse, locuri limitate. Tarifele includ gratuit un bagaj de mână. în limita a 10 kg. Cele 17 rute deservite de compania Blue Air, de la Aeroportul Iaşi, sunt:  PARIS (Beauvais), LONDRA (Luton), ROMA (Fiumicino), BARCELONA, BRUXELLES, KOLN (Bonn), TORINO (din 3 iunie), VALENCIA (din 4 iunie), FLORENTA (din 15 iunie), MUNCHEN (din 15 iunie), MILANO-Bergamo (din 15 iunie), GLASGOW (din 17 iunie), respectiv BUCURESTI, CLUJ-NAPOCA, TIMISOARA, ORADEA (via Bucuresti) si CONSTANTA (din 19 iunie). Numărul total al curselor operate de pe Aeroportul din Iaşi a ajuns în acest moment la 24, din care 19 sunt internaţionale, iar cinci interne.

 

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;