Municipalitatea continuă procesul de extindere a sistemului centralizat de termoficare

Extinderea sistemului centralizat de termoficare din municipiul Iaşi reprezintă o prioritate pentru autorităţile locale, care prin această măsură doresc reducerea emisiilor de gaze toxice, generate de centralele termice de apartament. Potrivit priamrului Mihai Chirica, procesul de extindere a sistemului centralizat de termoficare va continua şi în acest an, prin racordarea a două dintre cele mai importante cartiere din municipiu.  “Iaşiul a devenit primul oraş din România care filtrează gazele toxice acolo unde le arde şi aici mă refer la Centrale Electrotermică de la Holboca (CET II). Aceasta este destul de deprate de oraş şi chiar dacă ne costă destul de mult să transportăm  energia termică până în oraş, acest lucru merită, pentru că în acest fel salvăm sănătatea populaţiei. De aceea, va trebui ca împreună cu operatorul de termoficare şi cu asociaţiile de proprietari să facem în aşa fel încât fiecare cetăţean să înţeleagă pericolul pe care-l reprezintă centralele termice de apartament în ceea ce priveşte noxele emise în atmosferă. Vom încerca să micşorăm în continaure prețul gigacaloriei pentru populaţia racordată la sistemul centralizat de termoficare, astfel încât fiecare ieşean să ştie că prin promovarea acestui sistem ne salvăm sănătatea pe termen lung”, a declarat primarul Mihai Chrica, joi, într-o conferinţă de presă. În acest context, edilul a anunţat că municipalitatea este în acest moment într-o stare avansată în ceea ce priveşte documentaţia referitoare la implementarea proeictului de extindere a sistemului centralizat de termoficare în cartierele Bucium şi Copou. “Deja s-au făcut o serie de angajamente din partea unor instituţii publice din zonale respective şi aici mă refer în primul rând la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, şcolile din spitalele din aceste zone, care şi_au exprimat intenţia de a se racorda la sistemul centralizat de încălzire”, a menţionat edilul. În aceeaşi ordine de idei, primarul Mihai Chirica a anunţat că Veolia Energie SA a demarat deja procesul de aprovizionare cu combustibil pentru iarna 2017-2018. “În maximul două trei săptămâni sperăm să avem tot stocul de 160.000 de tone de cărbune, necesar funcţionării celor două CET-uri pentru iarna viitoare”, a mai spus şeful municipalităţii ieşene.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;