Având în vedere atenţionările meteorologilor, care anunţă pentru următoarele zile temperaturi în creştere pentru regiunea Moldovei, autorităţile locale au reactivat joi, 22 iunie, planul local anti-caniculă, document care prevede o serie de măsuri pentru diminuarea efectelor provocate de caniculă asupra stării de sănătate a populaţiei. Astfel, după cum a declarat primarul Mihai Chirica, a fost dispusă verificarea stării de funcţionare a tuturor celor 15 cişmele aflate pe raza municipiului Iaşi, în paralel cu asigurarea stocurilor de apă necesare în vederea distribuirii în zilele caniculare către angajaţii societăţilor şi regiilor aflate în subordinea Primăriei, care lucrează în mediu deschis, precum şi adaptarea programului de lucru al acestora. Totofată, planul local anti-caniculă prevede, printre altele, restricţionarea circulaţiei autovehiculelor cu masa totală mai mare de 7,5 tone în municipiu, în intervalul orar în care temperaturile depăşesc pragul de caniculă, amenajarea de puncte de prim ajutor pentru populaţie în zonele aglomerate din oraş, precum şi funcţionarea în regim non-stop a fântânilor arteziene. De asemenea, planul include stropirea regulată a străzilor şi trotuarelor din municipiu pe timpul zilei. În ceea ce priveşte sfaturile medicilor, aceştia recomandă populaţiei ca în zilelel caniculare să înceteze orice fel de activitate fizică pentru mai multe ore şi să se odihnească într-un loc răcoros, să evite expunerea la căldură, ieşirile şi activitatea fizică (sport, grădinărit etc.) în timpul orelor “calde” ale zilei, în special în intervalul 11.00 – 16.00, să evite expunerile la soare şi să folosească mijloace de protecţie (pălării, umbrele, ochelari de soare, îmbrăcăminte subţire din ţesături naturale în culori deschise). E important ca în deplasări, aceştia să aibă la îndemână lichide (apă, sucuri). Pentru rehidratarea organismului, medicii recomandă să se bea multă apă sau sucuri de fructe (2 – 4 litri pe zi), consumarea de alimente cu conţinut redus de grăsimi, evitarea consumului de alcool şi a excesului de cafea. În încăperi trebuie protejate ferestrele cu draperii în zonele expuse soarelui, păstrarea ferestrelor închise pe timpul zilei, apelarea la sisteme de ventilaţie sau aer condiţionat, practicarea activităţilor sportive dimineaţa sau seara, pentru a creşte rezisenţa organismului la cancula de peste zi, precum şi duşurile frecvente cu apă la temperatură moderată.