Costume tradiționale românești, cununi de flori din cele mai frumoase, desene realizate de elevi reprezentând ia românească din diferite regiuni ale țării, expoziție de produse hand-made, dar și hore dansate de elevi și profesori – sunt doar câteva dintre cuvintele care descriu activitatea desfășurată astăzi la Colegiul Tehnic „Ioan C. Ștefănescu” din Iași.
Aflată la prima ediție, activitatea Flori de IE în ziua de SânzIEne și-a propus să onoreze data de 24 iunie, atunci când sărbătorim atât Sânzienele (sau Drăgaica – pomenirea nașterii Sfântului Ioan Botezătorul), cât și Ziua iei românești, readucând în atenția tuturor importanța păstrării tradițiilor și obiceiurilor populare românești și a promovării acestora în rândul tinerilor.
Programul propus de profesorii coordonatori a fost unul generos, fiecare elev având ocazia să-și aducă propria contribuție în cadrul probelor. Astfel, am aflat împreună care este semnificația zilei de Sânziene și a portului popular românesc (ing. Leițoiu Ecaterina); am intrat în tainele artei populare tradiționale, participând la expoziția cu produse hand made (coord. m.i. Bungeanu Ana și Bungeanu Cristina), dar și la expoziția-concurs de desene cu tema “Ia Românească” (prof. Doboș Irina). Programul a continuat cu parada costumelor populare românești, acolo unde a fost premiat „cel mai autentic costum popular”, această probă adresându-se atât elevilor, cât și profesorilor.
Proba on-line „IA ȘI fă-ți un selfie” și-a propus să premieze elevii care au trimis poze pe pagina de facebook a liceului, purtând cea mai frumoasă cunună (realizată din orice tip de material și folosind orice tehnică dorită), cel mai frumos costum popular sau în care ne-au arătat de ce sunt mândri că sunt români. Această probă s-a bucurat de un interes deosebit în rândul internauților, astfel că s-a acordat un „Premiu special” și uneia dintre persoanele care ne urmăresc în mod regulat pe pagina noastră de facebook, ne-a trimis o poză și care va fi premiată la colegiul nostru.
Activitatea s-a încheiat atunci când, elevi și profesori și-au dat mâna și au intrat în joc, la „Hora sânzienelor”.
Întrucât elevii au prezentat un interes foarte mare în ceea ce privește activitatea Flori de IE în ziua de SânzIEne, conducerea colegiului anunță că aceasta va continua și în anii următori, iar premiile oferite elevilor vor fi mai generoase și mai numeroase.
Coordonatori: prof. Liana Dolores Voinea, prof. Irina Isabella Savin și prof. Maria Cristiana Măcărescu.