Elevii ieșeni care au obținut premiile I, II, III și mențiuni la olimpiadele internaționale și premiile I, II și III la olimpiadele naționale în anul școlar 2016-2017 vor primi din partea Ministerului Educației Naționale un cadou în prag de vacanță, respectiv un loc într-o tabără la mare, la Eforie Sud, într-una din cele cinci serii organizate în intervalul 10 iulie-25 august 2017. Este vorba despre 22 de locuri alocate județului Iași, în funcție de numărul elevilor olimpici din fiecare județ. Astfel, cei mai mulți elevi premiați la nivel național și internațional provin din București – 285, acesta fiind urmat de județele Iași, cu 110 elevi premiați, Cluj cu 93 de elevi premiați, Timiș cu 53 elevi premiați, şi Suceava, cu 52. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, elevii ieșeni care au obținut premii în diverse competiții și care vor petrece o săptămână la malul mării provin de la Colegiul Național Iaşi, Colegiul Naţional ”Emil Racoviţă” Iaşi, Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași, Colegiul Naţional ”Mihai Eminescu” Iaşi, Liceul Teoretic ”Dimitrie Cantemir” Iaşi, de la școli private: Colegiul ”Richard Wurmbrand” Iaşi, dar și de la școli gimnaziale precum Şcoala Gimnazială ”Elena Cuza” Iași, Școala Gimnazială ”D.A.Sturdza” Iași, Şcoala Gimnazială Muncelu de Sus, Comuna Mogoșești-Siret. Liceele vocaționale se găsesc și ele pe această listă onorantă: Colegiul Pedagogic ”Vasile Lupu” Iași, Colegiul Național de Artă „O. Băncilă” Iaşi, Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Vasile Cel Mare” Iaşi, dar și liceele speciale: Liceul Tehnologic Special ”Vasile Pavelcu” Iași și Liceul Special Moldova Târgu-Frumos. Premii naționale au obținut și elevii de la Colegiul Naţional ”Mihail Sadoveanu” din Paşcani sau de la Colegiul Național ”Ştefan cel Mare” din Hârlău. Elevii de la liceele tehnologice se regăsesc și ei pe listă. Este vorba despre Colegiul Tehnic ”Gh. Asachi” Iași,Liceul Tehnologic Economic ”Virgil Madgearu” Iaşi și despre Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară ”Vasile Adamachi” Iași. Iaşul ocupă un loc de frunte și în acest clasament, în care se regăsesc și 18 județe cu mai puțin de 20 de elevi premiați/județ. “Prin rezultatele remarcabile ale elevilor noștri la olimpiadele naționale și internaționale, școala ieșeană demonstrează și în acest an că este spațiul pregătirii de performanță, un mediu efervescent pentru elevii cu aptitudini înalte la diverse discipline școlare și zone de cunoaștere. Excelența în educație este, cu certitudine, o constantă a învățământului preuniversitar ieșean, care își reconfirmă valoarea. Performanța în educație însă nu se obține ușor, înseamnă elevi cu deschideri cognitive înalte, cu motivație superioară pentru învățare, cu disponibilitate spre efort și o permanentă sete de cunoaștere și dezvoltare personală. Deși au aceste premise, elevii nu pot de unii singuri să atingă aceste performanțe. Profesorii, adevărații antrenori ai olimpicilor, angajați necondiționat în această șlefuire de cristale, sunt cei care prin programe educaționale diferențiate, personalizate conduc elevii spre aceste reușite. Numărul mare al elevilor olimpici premiați la discipline de cultură generală, dar și din domeniul artistic, sportiv este dovada unui învățământ de calitate orientat mereu către cultivarea potențialului elevilor noștri”, a declarat prof. dr. Genoveva Farcaş, inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.