Asociația de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST (ADIE) a finalizat proiectul privind achiziționarea de echipamente specifice pentru îmbunătățirea capacității și calității sistemului de intervenție în situații de urgență, acordării asistenței medicale de urgență și a primului ajutor calificat în Regiunea Nord-Est. Proiectul a fost finanțat în cadrul Programul Operaţional Regional (POR) 2007 – 2013, Axa 3, și a avut o valoare de circa 32,5 milioane de lei, din care asistență financiară nerambursabilă de aproximativ 25,7 milioane de lei. „Regiunea noastră se situează pe primul loc la nivel național în ceea ce privește fondurile efectiv atrase până la acest moment. Este vorba despre circa 61 milioane de lei, fără TVA. Mai mult, suntem singurii beneficiari din țară care vom semna și un al treilea contract – pentru achiziționarea de autospeciale pentru salvare și intervenție de la înălțime. Cu acest al treilea contract, care va fi semnat până la finalul acestui an, vom depăși suma care fusese alocată inițial Regiunii, adică 16 milioane de euro, ajungând la peste 18 milioane de euro. Vom evita și situația redistribuirii acestor fonduri către alte Axe sau alte Regiuni, așa cum s-a întâmplat în cazul altor Regiuni”, a declarat Cristian Adomniței, președintele Consiliului Județean (CJ ) Iași, președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST. În cadrul proiectului au fost achiziționate 20 de autospeciale și 30 ambulanțe de diferite tipuri, dintre care cinci autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă de capacitate medie, cinci autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă de capacitate mărită, zece autospeciale complexe de intervenţie, descarcerare şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 24 ambulanțe de prim ajutor şi șase ambulanțe de reanimare. „Cel de-al treilea proiect vizează achiziționarea unui număr de șase autospeciale pentru intervenție și salvare de la înălțime. Bugetul total al proiectului se ridică la aproximativ 18 milioane de lei. Autoscările, cu o înălțime de 42 metri, vor fi distribuite Inspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență din Regiunea Nord-Est. Acest tip de echipament va înlocui autoscările existente, în prezent, în dotarea Inspectoratelor, care datează din 1978-1980 și care au fost proiectate pentru construcții de maxim 24 metri”, a precizat, la rândul său, Alina Popa, directorul executiv al ADIE.