Singurul proiect din Regiunea de Nord Est pentru românii din Diaspora care doresc să revină acasă și să-și înființeze o afacere va fi derulat de Consiliul Județean (CJ) Iași, prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST. Ministerul Dezvoltării Regionale Administratiei Publice și Fondurilor Europene a anunțat ieri lista proiectelor câștigătoare. La nivel național au fost aprobate 32 de proiecte, cu o valoare totală de 72 milioane Euro, cele mai multe pentru București – Ilfov, Cluj, Brașov și Galați. Singura entitate din Regiunea Nord-Est care va gestiona fonduri pentru românii din diaspora este Consiliul Județean Iași prin Euronest Proiectul “ReCONNECT DIASPORA – Reconectarea resurselor umane active din diaspora la comunitățile de origine prin susținerea antreprenoriatului” va avea un buget de două milioane de euro și se va derula pe parcursul a 36 de luni în parteneriat public și privat. 150 de persoane vor beneficia de servicii de consiliere, informare și formare, inclusiv sprijin pentru elaborarea de planuri de afaceri, iar alte 30 vor primi subvenții de până la 40.000 EUR pentru crearea a 60 de noi locuri de muncă în Regiune. “Cel mai prețios capital al județului Iași și al Regiunii îl reprezintă oamenii săi. Dispunem de resurse umane înalt calificate în marile centre universitare de aici, a căror pregătire aduce plus-valoare economiilor marilor capitale ale lumii. Este timpul să îi aducem acasă pe cei care au pribegit ani buni în căutarea unor locuri de muncă bine plătite. Calitatea vieții în județul Iași și în Regiune a crescut simțitor în ultimii ani, avem educație în limbi străine, servicii medicale îmbunătățite, o viață culturală animată și o infrastructură care se dezvoltă de la un la altul. Proiectul ReConnect Diaspora își propune să accelereze reatragerea resurselor umane plecate, stimulându-le spiritul antreprenorial și oferindu-le sprijin pentru dezvoltarea unei afaceri aici. Sunt convins că semnalul pe care îl vom da cu acest proiect va genera efecte în lanț în rândul comunităților din Diaspora, care vor începe să conștientizeze că există un viitor aici, acasă, pentru fiecare”, a declarat afirmat Maricel Popa, președintele CJ Iaşi, președintele EURONEST. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST a fost înființată, în 2008, de către consiliile județene din Regiunea Nord-Est pentru furnizarea de servicii de interes public la nivel regional. Până în prezent, EURONEST a derulat proiecte de peste 120 de milioane lei. În perioada 2015-2017, EURONEST a contribuit la atragerea, de către firmele de IT din Regiune, a peste 40 de milioane de Euro, prin Clusterul Regional Inovativ EURONEST IT&C Hub.
CJ Iaşi, singurul administrator de granturi pentru românii din Diaspora, în Regiunea de Nord-Est
Filed in: Administrație, Informațía zilei