Rata şomajului în judeţul Iaşi, în scădere

La sfârşitul lunii iunie, rata şomajului în judeţul Iaşi a înregistrat o scădere cu 0,08 puncte procentuale faţă de luna precedentă, fiind de 4,31%, anunţă, prin intermediul unui comunicat, reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM). Astfel, numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Iaşi (AJOFM) a ajuns la 12.512, iar numărul beneficiarilor de indemnizație de șomaj a fost de 929 persoane. În ceea ce priveşte categoria de vârstă, cel mai mare număr de şomeri a continuat să fie înregistrat de grupa 40-49 ani, respectiv 3.943 persoane, urmată de grupa peste 55  de ani (2.699 persoane), cei mai puţini şomeri regăsindu-se în grupa de vârstă 25-29 de ani (443 de persoane). Şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Iaşi (91,93%). Şomerii cu nivel de instruire liceal şi postliceal reprezintă 5.91% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 2,16%. În cursul lunii iunie 2017 s-au încheiat 1.123 contracte individuale de muncă ca urmare a acordării serviciilor de asistenţă personalizată de către funcţionarii AJOFM Iaşi.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;