Copiii din cartierul Dallas vor merge în această vară pentru prima dată la grădiniţă

Peste 600 de copii din comunităţile defavorizate din Iaşi, Bucureşti şi alte 20 de judeţe din România, cu acces vulnerabil la educație, vor beneficia de educaţie preşcolară, în cadrul celor 30 de grădiniţe estivale deschise de Organizaţia Salvaţi Copiii. Cele 30 de grupe de grădiniță estivală vor funcționa în perioada 10 iulie – 2 septembrie, pentru a facilita creşterea accesului la școală, dar şi pentru a preveni abandonul şcolar pe termen lung al copiilor proveniţi din medii vulnerabile socio-economic. În programul grădinițelor estivale vor primi suport 600 de copii cu vârste cuprinse între 4 și 6-7 ani, care nu au mai fost înscriși în sistemul educațional sau care au avut o frecvență sporadică în anul școlar 2016-2017. La Iași, Grădinița estivală oferă un program intensiv de educație timpurie pentru 20 de copii care locuiesc pe Șesul Bahluiului. În Dallas, cartier ieșean botezat astfel la începutul anilor 1990, locuiesc în prezent aproximativ 4.000-5.000 de persoane. Cartierul nu are doar un nume peiorativ: nu există drumuri asfaltate, iar condițiile de locuire sunt precare. În casele, cel mai adesea fără electricitate, canalizare și apă curentă, în care locuiesc aproximativ 800 de persoane, copiii visează să poată sta într-o bancă de școală. În ultimii ani, Organizația Salvați Copiii -filiala Iași a pregătit 120 de copii în programul Grădinița estivală și toți copiii au fost integrați școlar. “Accentul principal este pus pe copiii de vârstă școlară, 6 – 7 ani, care, astfel, sunt integrați în procesul de educație. Rezultatele PISA indică faptul că diferența medie de punctaj obținut de adolescenții care au frecventat grădinița și cei care nu au avut acces la învățământ preșcolar este de 53 de puncte (echivalentul a peste un an de școală). Integrarea copiilor în grupe educaționale, în special a celor de vârstă școlară (6-7 ani), este esențială pentru recuperarea socială a acestora, pe termen lung. Odată integrați în programul estival al Salvați Copiii, acești copii reușesc să rămână în sistemul de învățământ. Astfel, dintre cei 705 de copii participanţi la grupele estivale în 2016, 97% au fost înscrişi la școală sau grădiniță, în anul şcolar 2016-2017, iar 95% din totalul celor înscriși au rămas în sistemul educațional până în prezent”, precizează reprezentanţii Asociaţiei Salvaţi Copiii – filala Iaşi într-un comunicat de presă. În prezent, puțin peste jumătate (51%) dintre copiii români frecventează grădinița, una dintre cauzele principale ale neparticipării fiind sărăcia, potrivit datelor Eurostat – EU-SILC, în condițiile în care impactul participării la învățământul preșcolar asupra rezultatelor ulterioare ale educației este crucial. România ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană din punct de vedere al cheltuielilor pentru educație ca procent din PIB. Decalajul este și mai mare în ceea ce privește copiii romi, participarea lor la educație fiind mai scăzută decât a restului populației. Astfel, doar 55% dintre copii romi cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani au frecventat grădinița, în comparaţie cu 87% dintre copiii de alte etnii care trăiesc în același mediu. Procentul copiilor care nu frecventează educația obligatorie, deşi au vârsta corespunzătoare, este de 22 % în cazul minorității rome, în comparaţie cu 6% în cazul altor etnii care trăiesc în acelaşi mediu, se arată într-un studiu al Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a UE, publicat în anul 2014. Rata de abandon școlar în ciclul primar și gimnazial (12,1%) menține România într-o zonă îngrijorătoare, țara noastră fiind depășită în Europa doar de Republica Moldova (17,9%) și Macedonia (13,1), potrivit ultimului raport al Save the Children International. De-a lungul anilor, peste 6.300 de copii au fost înscriși în grupe de grădinițe estivale, iar peste 3.000 de părinți au beneficiat de consiliere și suport material.

Filed in: Informațía zilei, ONG-uri

Comments are closed.

;