Evoluţie modestă a fotbaliştilor de la CSM Politehnica Iaşi duminică după amiază, în Copou, în meciul susţinut în compania celor de la Gaz Metan Mediaş, în cadrul etapei a doua a Ligii 1. Continuând prestaţia slabă pe care au etalat-o în prima rundă a noului sezon, când au pierdut în deplasare întâlnirea cu CS Universitatea Craiova, elevii lui Flavius Stoican au încheiat nedecis, scor 0-0, partida cu ardelenii lui Cristi Pusztai, după un meci în care la gazde au ieşit din nou în evidenţă carenţele de ordin tehnico-tactic şi lipsa de omogenitate a jucătorilor veniţi în această vară la Iaşi. Prima ocazie a meciului i-a aparţinut lui Kizito (min. 18), a cărui lovitură cu capul a balonului a trecut cu puţin peste bara din dreapta porţii lui Greab. În min. 26 este rândul lui Golubovic să-l încerce pe goal keeper-ul gazdelor, cu un şut din afara careului. Prima repriză se încheie cu ocazia rarisimă ratată de oaspeţi, avându-l drept autor pe Popovici, care aflat în careul mic al ieşenilor, nu a putut împinge balonul în poarta goală! În partea secundă, deşi gazdele au ieşit mult mai decise de la cabine, mai ales după introducerea în teren a lui Qaka în locul lui Spătaru, ocaziile cele mai mari le-au aparţinut tot oaspeţilor, semnate de Olaru (min. 54), al cărui şut puternic de la 20 de metri îl ia la “ţintă” pe Kelava, după care balonul loveşte transversala, şi Danci (min. 74), care intrat decis în careul gazdelor nu-l poate învinge pe bravul goal keeper al Iaşului, acesta respingând cu palma balonul care se îndrepta spre gol. În min. 84, Bosoi iroseşte o bună ocazie de a debloca tabela de scor, balonul trimis de acesta din apropierea punctului cu var trecând cu mult peste transversală. Iaşiul putea da lovitura în minutele de prelungire, atunci când servit excelent în careu de Panţâru, Cristea ratează cu seninătate în situaţie de unu la unu cu portarul! S-a încheiat CSM Politehnica Iaşi – Gaz Metan Mediaş 0-0, rezultat echitabil, care lasă însă ambele echipe fără gol înscris în acest sezon. Au evoluat formaţiile: CSM Poli: Kelava – Bosoi, Cioinac, Frăsinescu, Sin – Pedro Mendes, Chelaru (min. 78 Bădic) – Spătaru (min. 46 Qaka), Platini, Kizito (min. 45 Panţâru), A. Cristea; Gaz Metan: Greab – Zderic, Khubutia, Danci, Buşu, Mitic, Bic – Popovici, Buziuc (min. 76 Voicu), Olaru (min. 90 Târcoveanu) – Golubovic. După derularea a două etape, în care a obţinut un singur punct, CSM Politehnica Iaşi ocupă locul 11 în clasamentul LIgii 1. În etapa viitoare, elevii lui Flavius Stoican vor întâlni vineri, 28 iulie, în deplasare, pe Concordia Chiajna.
Evoluţie modestă, rezultat pe măsură: CSM Poli Iaşi – Gaz Metan Mediaş 0-0
Filed in: Informațía zilei, Sport