“Comoara piraţilor”, spectacol de aventuri pentru copii, la sfârşitul acestei săptămâni, pe scena Ateneului din Iaşi

Sâmbătă, 12 august, începând cu ora 11.00, copiii sunt invitați la spectacolul „Comoara piraților”, programat în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan” a Ateneului Tătăraşi. Împreună cu trupa Marionnette Show, micuţii vor căuta o comoară fermecată: neînfricatul căpitan Ronson și ajutorul lui de nădejde, piratul Fricuștețv sunt doi aventurieri puși pe fapte mari ce se aventurează într-o nouă expediție pe mare pentru a căuta o comoară! Surprizele însă nu îi ocolesc, și astfel cei doi se vor confrunta cu anumite situații neprevăzute. Printre zâmbete și hohote de râs, personajele vor învăța să nu renunțe niciodată la visele lor, oricât de multe obstacole ar întâmpina, să împartă și să fie darnici cu prietenii lor, să fie recunoscători celor ce îi ajută și care le sunt alături și mai ales să își amintească mereu de cuvintele magice „Mulțumesc”, „Te rog”, „Îmi pare rău”, „Iartă-mă”! Biletele au fost puse în vânzare la prețul unic de 8 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului, de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului. Pentru săptămâna ce urmează, Ateneul propune iubitorilor de spectacole două evenimente: spectacolul de teatru „Zaruri și cărți” în regia lui Ovidiu Ivan, vineri, 18 august, ora 19.00 în Sala Mică de spectacole (preț bilet 15 lei) şi sâmbătă, 19 august, de la ora 19.00, la o porție de râs la înălțime, la propriu – pe Terasa Acoperiș a Ateneului, cu Andrei Ciobanu. Cum ar fi ca viața ta să depindă de o pereche de zaruri, deși datoria ta nu e un purcoi de bani? Cum ar fi să fii prost, nu pentru că nu ai citit cărți, ci pentru că nu le-ai aruncat? Cum ai reacționa dacă ai fi simultan ținta celui mai acid sarcasm din viața ta, dar și a unui pistol încărcat, cu piedica foarte largă? Linișteste-te, nu ești tu! E Ritchie, un tip carismatic… așa, ca tine. Iar viața lui atârnă de toanele unui șef înarmat și teribil de imprevizibil. Vino să râzi de el… dacă îți poți înghiți nodul din gât. Toate acestea în spectacolul „Zaruri și cărți”, pe scena Ateneului ieșean, vineri, 18 august, de la ora 19.00. Spectacolul este recomandat persoanelor peste 16 ani. Biletele au fost puse în vânzare la prețul unic de 15l ei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului. Sit Down Comedy cu Andrei Ciobanu este un comic one man show, fără limbaj licenţios, fără politicieni, fără gesturi obscene, dar cu mult bun gust! Andrei Ciobanu este un tânăr actor, născut la Iaşi în 1983. A absolvit Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi la secţia actorie. Are un masterat în arta spectacolului, iar în prezent este doctorand în anul al doilea la aceeaşi universitate. A fost actor trei ani la Teatrul din Bârlad, din anul 2016 este actor al Ateneului ieșean și colaborează de mulți ani cu Teatrul Luceafarul. Biletele pentru spectacolul de sâmbătă, 19 august, au fost puse în vânzare la următoarele prețuri : 15 lei/ 10 lei pentru elevi, studenți, pensionari, șomeri, și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului, de luni până vineri, în intervalul orar 10.30 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

 

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;