Un eveniment inedit a avut loc ieri pe esplanada de pe strada Lăpușneanu. Un grup de elevi ai Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” Iași, coordonați de profesorii lor, Cristina Vameșu și Alexandru Ursu, au organizat expoziția de fotografii „ArmenIS – povești în imagini”, pentru a promova Biserica Armeană din Iași.
Evenimentul a fost susţinut prin participarea mai multor invitați speciali, reprezentanți ai autorităţilor locale şi ai instituţiilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul educației, precum și a unor tineri artiști pasionați de muzică, care prin entuziasmul și dedicarea lor au reușit să completeze perfect ambianța.
Activitatea face parte din proiectul „ArmenIS – Identități ale trecutului”, care cuprinde o suită de activităţi integratoare şi comprehensive, realizate într-un cadru non-formal de educaţie, ce vizează cunoașterea istoriei și a valorilor europene, promovarea moștenirii și diversității culturale, implicarea directă a tinerilor în activitățile de valorificare a patrimoniului cultural. Proiectul se concretizează în implementarea unei campanii de informare, educare și conștientizare a membrilor comunităţii ieșene cu privire la valoarea de patrimoniu a Bisericii Armene din Iași.
Activitățile proiectului se desfășoară în perioada iunie – octombrie 2017 în cadrul Concursului Național Euroscola, ediția a X-a (2017), organizat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România și Ministerul Educaţiei Naţionale, ediție care se desfășoară sub titlul generic „Rolul patrimoniului românesc în consolidarea identității europene”.
„Ne-am propus să creăm un punct de întâlnire al comunității locale cu rădăcinile istorice și culturale ale orașului nostru prin intermediul unei expoziții de fotografii realizate de elevii Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” Iași și, astfel, să recuperăm măcar o parte a unui trecut ale cărui urme le ignorăm adesea. Am pornit de la nevoia de a cunoaște rolul Bisericii Armene în cadrul patrimoniul cultural, cu atât mai mult cu cât acest edificiu simbolizează diversitatea culturală și spiritualitatea și readuce în atenţie chiar data întemeierii oraşului Iași, înainte de secolul XV. Deși are o valoare inestimabilă din punct de vedere cultural, social, istoric și spiritual, Biserica Armeană este o resursă insuficient cunoscută, valorificată și promovată.”, a declarat doamna Manuela COȚOFAN, director al Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” Iași.