Primarul Mihai Chirica, despre atentatul de la Barcelona: Am asistat la o grea lovitură dată civilizaţiei

Primăria Municipiului Iaşi îşi exprimă profundul regret faţă de pierderile de vieţi omeneşti înregistrate în urma atentatului terorist din Barcelona. “Am asistat la o grea lovitură dată civilizaţiei şi fundamentului democratic pe care s-a clădit spiritul european.  În pofida acestui atac laş, vom rămâne mereu apărătorii valorilor umane care ne-au format ca naţiuni unite şi demne, fiind mereu de partea vieţii trăite în libertate şi siguranţă. Ne rugăm pentru sufletele nevinovate ale celor dispăruţi şi pentru însănătoşirea tuturor răniţilor aflaţi pe patul de spital”, se precizează într-un comunicat semnat de primarul Mihai Chirica. Vineri, 18 august, de la ora 20.00, în faţa Palatului Roznovanu a fost arborat drapelul Spaniei, în faţa căruia ieşenii vor putea aprinde o lumânare în memoria victimelor şi în semn de solidaritate cu familiile acestora.  Primarul Municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a participat la această manifestare a compasiunii şi reculegerii în faţa tragediei din Barcelona.

 

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;