Prefectul Marian Şerbescu a făcut marţi o vizită la sediul mai multor instituții publice, pentru a verifica personal modul în care acestea îşi desfășoară activitatea. Este vorba despre Direcția de Sănătate Publică, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, Direcția Regională de Drumuri și Poduri, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. “Am vrut să văd, pe de o parte, modul în care aceste instituții oferă servicii cetățenilor, iar pe de altă parte am vrut să discut cu șefii acestor instituții cu privire la problemele cu care se confruntă. M-am bucurat să constat că activitatea instituțiilor în ceea ce privește relația cu cetățeanul s-a mai îmbunătățit. Este clar că este loc de mai bine, dar sunt convins că toți ne dorim să oferim servicii de calitate cetățenilor județului Iași”, a declarat la finalul vizitei reprezentantul Guvernului în teritoriu. Acesta a adăugat că astfel de vizite vor continua şi în perioada următoare, pentru a putea observa la fața locului eventuale disfuncționalități pe care nu le poți afla din birou.
Prefectul Marian Şerbescu, în vizită la instituţiile publice deconcentrate
Filed in: Administrație, Informațía zilei