Aerostar Bacău va efectua lucrări de mentenanţă pentru avioanele care decolează şi aterizează la Iaşi

Consiliului Județean (CJ) Iași şi S.C. Aerostar S.A. Bacău au semnat joi, 7 septembrie, contractul de concesiune pentru suprafața de 16 000 m.p., pentru o perioadă de 49 de ani, în vederea construirii unui hangar pentru mentenanța avioanelor civile de tip Airbus 320 şi Boeing 737, folosite cu predilecţie de companiile care operează zboruri la Iaşi. Contractul de concesiune poate fi prelungit pentru o perioadă egală cu cel mult jumătate din durata sa inițială, redevența la care se obligă Aerostar S.A. anual ridicându-se la valoarea de 10 500 euro.” Astăzi, putem spune că, Iașul intră pe harta aeronauticii. Este o investiție mare, care va duce la crearea a cel puțin 150 de locuri de muncă. Faptul că, pe aeroportul nostru, se vor întreține și repara avioane de pasageri, va atrage și noi companii de zbor care vor dori să opereze aici. Vrem ca, ceea ce semnăm astăzi, să fie doar începutul unei lungi colaborări și sperăm ca, de anul viitor, să ne regăsim pe harta celor mai bune centre de mentenanță. Vreau să asigur reprezentanții firmei Aerostar S.A., de tot sprijinul, în ceea ce privește dezvoltarea  proiectului. Trebuie să vedem această investiție ca pe un câștig pe termen lung pentru județul nostru ”, a  afirmat Maricel Popa, Președintele Consiliului Județean Iași. La rândul său, Grigore Filip, directorul general al Aerostar S.A. Bacău, s-a declarat încântat de modul în care a lucrat cu angajații C.J. Iași, pe întreg parcursul negocierilor: ”Vreau să mulțumesc domnului președinte și întregii sale echipe pentru profesionalism. Avem în vedere dezvoltarea pe viitor a centrului de mentenanță, dar nu este deloc simplu de realizat acest proiect. Trebuie găsite unele soluții, astfel încât, activitatea pe care o vom desfășura noi aici să se integreze perfect în planul de dezvoltare a aeroportului. Cât despre mentenanța avioanelor F16, vreau să vă precizez că Aerostar nici măcar nu a avut în vedere o asemenea investiție la Iași. Este cu totul altceva să desfășori o asemenea activitate, față de întreținerea avioanelor civile”, a spus Filip. Aerostar S.A. Bacău a depus în luna iunie 2016 o solicitare privind repartizarea unui amplasament în cadrul Aeroportului ieșean, în vederea construirii unui hangar destinat mentenanței avioanelor civile. Certificatul de urbanism a fost obținut de către Consiliul Județean abia în luna noiembrie și asta din cauza restricțiilor temporare impuse pentru acel teren de PUZ aprobat prin Hotărârea nr. 262 din 26.09.2012, a C.J. Reamitim că în luna decembrie 2016, consilierii județeni ieşeni au aprobat prin H.C.J. nr. 347 demararea procedurii de concesionare care impunea realizarea caietului de sarcini și a unui raport de evaluare a terenului în vederea stabilirii redevenței pentru suprafața solicitată de firma din Bacău.  În luna ianuarie a acestui an, plenul CJ Iaşi a aprobat caietul de sarcini și valoarea de începere a licitației. Ca urmare a faptului că Aerostar S.A. Bacău a fost singurul ofertant la primele două licitații organizate în lunile martie și aprilie, în luna mai s-a procedat conform legislației, la negociere,  grupul industrial aeronautic fiind declarat eligibil. La acel moment însă, conducerea Aeroportului Iași a indicat un alt teren decât cel solicitat de Aerostar, motivat de intenția realizării unui proiect de extindere, situație care a condus la blocarea negocierilor. In luna iulie, au existat noi întâlniri între președintele Consiliului Județean, Maricel Popa, conducerea aeroportului și reprezentanții Aerostar Bacău, concretizate cu stabilirea terenului și a condițiilor de integrare a acestuia în planul de dezvoltare a Aeroportului Internațional Iași. Ca urmare a acestui fapt, plenul Consiliului Județean a aprobat prin Hotărârea nr. 280 din 26 iulie, caracteristicile amplasamentului final pentru stația de mentenanță, iar în cursul lunii august, C.J. Iași a încheiat cu reprezentanții Aerostar procesul verbal de negociere privind stabilirea redevenței anuale.

 

 

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;