Campanie privind importanţa donării de celule stem hematopoietice

Sub sloganul „Fii Eroul din umbră”, în perioada 9-17 septembrie în mai multe oraşe din ţară se va derula campania „Donează o șansă la viață”, care își propune creșterea informării cu privire la donarea de celule stem hematopoietice, respectiv conștientizarea importanței înscrierii în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice. Campania, desfășurată în contextul Zilei Mondiale a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice, care este marcată pe 16 septembrie, se va derula în 15 orașe şi anume: Arad, Bacău, Brezoi, București, Caracal, Cluj-Napoca, Galați, Iași, Oradea, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Slobozia, Târgu Mureș și Timișoara. Cu această ocazie, în aceste orașe vor avea loc activități de informare în legătură cu ce presupune donarea de celule stem hematopoietice și de promovare a înscrierii în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, pentru creșterea numărului de posibili donatori. Potrivit statisticilor oficiale, doar în aproximativ 30% din cazurile de pacienți cu leucemii, limfoame, anemii aplastice sau alte boli hematologice grave, care au indicație de transplant de celule stem hematopoietice (transplant medular) se găsește un donator compatibil în rândul membrilor familiei. În cazul celorlalți, identificarea unui donator neînrudit, prin intermediul registrelor de donatori voluntari, poate fi singura șansă la viață. Pentru pacienții români a căror viață depinde de transplantul de celule stem hematopoietice, dezvoltarea Registrului Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice înseamnă șanse mai mari de găsire a unui donator compatibil, dar și un timp mai redus de așteptare de la identificarea donatorului până la realizarea procedurii de transplant. Prin înscrierea în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, fiecare dintre noi poate oferi unui pacient o șansă la viață. „Este foarte important să conștientizăm că fiecare dintre noi ar putea să salveze o viață! Poate că nu ne gândim că am putea să fim chiar noi una dintre persoanele ale căror destine sunt condiționate de un transplant de celule stem, iar șansa noastră la viață să fie găsirea unui donator prin intermediul rețelei internaționale de registre cu donatori voluntari de celule stem hematopoietice și la care este conectat și Registrul din România. Prin intermediul acestei campanii dorim să oferim mai multe informații despre ce presupune să fii donator de celule stem hematopoietice și despre cât de important este să te înscrii în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice”, a declarat dr. Aurora Dragomirișteanu, Directorul General al Registrului Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;