Primarul Mihai Chirica a fost marţi, 12 septembrie, oaspetele cercetătorilor companiei ieșene IRCON SRL, una dintre firmele locale care promovează cu succes imaginea industriei farmaceutice ieșene. Produsul principal al specialiștilor coordonați de conf. univ. dr. Christache Zanoschi este medicamentul Cervugid ovule, cel mai bun antiinflamator în afecțiunile ginecologice. „Am rămas profund impresionat de profesionalismul cercetătorilor de la IRCON, de modul în care domnul Christache Zanoschi a înțeles să-și pună resursele financiare și capacitățile de inovare în slujba sănătății semenilor. IRCON este un brand solid deja pe piața companiilor farmaceutice românești, iar preocuparea pentru dezvoltare, din resurse proprii și în ciuda tuturor dificultăților din sistem, îmi oferă certitudinea că IRCON ne va surprinde și în continuare cu preparate medicale de excepție”, a declarat, la finalul vizitei, primarul Mihai Chirica. Înființată în 2003, compania IRCON are ca obiect de activitate fabricarea medicamentelor de uz uman, a suplimentelor nutritive și a produselor cosmetice. Compania este condusă de către conf. univ. dr. Christache Zanoschi, eforturile specialiștilor pe care îi coordonează făcând ca această firmă să concureze în prezent, prin calitatea produselor, cu jucători de prestigiu din industria farmaceutică românească, dar și din străinătate.