Numărul şomerilor din judeţul Iaşi, în creştere

La sfârşitul lunii august, rata şomajului înregistrat în judeţul Iaşi a fost de 4,43%, cu 0,04 puncte procentuale mai mare faţă de luna precedentă. Astfel, numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Iaşi (AJOFM) a ajuns la 12.861, iar numărul beneficiarilor de indemnizație de șomaj a fost de 1.068 persoane. Creşterea ratei şomajului se datorează faptului că în luna august 2017 s-au înregistrat în evidenţa AJOFM Iaşi un număr de 231 de proaspăt absolvenţi, dintre care 114 cu nivel de instruire profesional. În ceea ce priveşte categoria de vârstă, cel mai mare număr de şomeri a continuat să fie înregistrat de grupa 40-49 ani, respectiv 3.862 persoane, urmată de grupa peste 55  de ani (2.733 persoane), cei mai puţini şomeri regăsindu-se în grupa de vârstă 25-29 de ani (435 de persoane). Şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Iaşi (89,09%). Şomerii cu nivel de instruire liceal şi postliceal reprezintă 8,70% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 2,21%. Potrivit directorului executiv al AJOFM Iaşi, Gabriela Vasilache, în cursul lunii august s-au încheiat 1.079 contracte individuale de muncă, ca urmare a acordării serviciilor de asistenţă personalizată de către funcţionarii agenţiei, ceea ce situează judeţul la un nivel superior de ocupare, de peste 75%, cu 8.404 persoane încadrate după primele 8 luni ale anului 2017.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;