Primarul Mihai Chirica a vizitat sediile BMT Aerospace și IG Watteeuw Romania

Primarul Mihai Chirica a făcut astăzi, 15 septembrie, o vizită la noul sediu, din șos. Iași – Tomești, al companiei BMT Aerospace. Oficialii acestei companii au anunțat finalizarea cu succes, în aproximativ jumătate de an, a lucrărilor de construcție a noilor spații, începând cu luna august fiind relocată aici și o parte din activitatea de producție. „Atât noi, cât și conducerea centrală a companiei suntem încântați să ne putem desfășura activitatea la Iași, precum și de sprijinul pe care îl avem în acest sens din partea autorităților locale. Am început deja relocarea activității în noile spații, iar inaugurarea oficială va avea loc în luna iunie a anului viitor, atunci când procesul investițional va fi finalizat”, a anunțat Andrea Leonardi, general manager al BMT Aerospace Romania.

„Am ținut să felicit personal conducerea companiei pentru modul în care a gestionat această investiție. Municipalitatea va sprijini companiile care au sediul în zonă prin punerea la dispoziția angajaților a unor trasee de transport în comun adaptate orarului de lucru al acestora. În altă ordine de idei, am adresat conducerii companiei BMT Aerospace invitația de a prelua tutela unor clase de elevi din unitățile de învățământ cu profil tehnic din Iași, pentru a-și asigura, în acest mod, necesarul de forță de muncă la nivelul calitativ adecvat profilului companiei. Mă bucur că această propunere a fost apreciată de către gazde, în perioada imediat următoare urmând a fi identificate soluții în acest sens, cu sprijinul Inspectoratului Școlar General Iași”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Invitația de implicare în învățământul tehnic a fost adresată și conducerii companiei IG Watteeuw Romania, vizitată de edilul-șef, de asemenea, tot în cursul zilei de astăzi.

Reprezentanții ambelor unități industriale vizitate au deplâns lipsa posibilităților de transport rapid a produselor realizate la Iași, necesitatea construcției unei autostrăzi fiind astfel din nou evidențiată. IG Watteeuw, de exemplu, transportă săptămânal o cantitate de 80 de tone de produse finite. Această companie, care are 480 de angajați, este specializată pe realizarea de roti dințate, cu diametrul între 30 de milimetri și un metru, pentru o gamă extrem de largă de industrii. Printre altele, cei mai importanți producători de locomotive și metrouri din lume, Bombardier, CAF sau Siemens, se aprovizionează de la fabrica ieșeană.

În ceea ce privește BMT Aerospace, deservită de 250 de angajați, aceasta este specializată în producția de echipamente pentru industria aeronautică, principalii producători de avioane din lume utilizând piesele realizate la Iași.

BMT Aerospace și IG Watteeuw, alături de OMCO (450 de angajați) și CNUD-EFCO (200 angajați), fac parte din BMT Group, fondat în Belgia, în 1882. Companii din cadrul acestui grup mai funcționează în Belgia, China, Austria, Croația, Slovenia, Turcia, Anglia, SUA, Germania, Cehia, Mexic și India.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;