“Vânătoare de cărți” la Iași, în pregătirea FILIT

Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) și comunitatea locală de bloggeri “Social Media” organizează o vânătoare de cărți în municipiul Iași, în pregătirea celei de.a V-a ediții a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traduceri de la Iaşi. “Când vine vorba de evenimente de calitate în Iași, bloggerii locali sunt primii care se alătură în susținerea și promovarea lor. Pentru că ne pasă de comunitatea ieșeană și știm că doar împreună putem mișca lucrurile în direcția cea bună. Și cum noi suntem mari iubitori de cărți, iar meseria de blogger nu înseamnă doar a scrie, ci și a citi, ne-am implicat cu mare drag și entuziasm și în a cincea ediție FILIT. Și pentru că meseria de blogger mai înseamnă și să-i inspiri pe cei care te citesc, am dat drumul unei vânători de cărți scrise de autorii FILIT, vânătoare prin care îndemnăm comunitatea să caute cărțile ascunse de noi prin oraș, să le citească și să vină cu ele la FILIT, pentru a-i cunoaște pe scriitori. Credem că implicarea bloggerilor în acest festival va aduce proiectului o mai mare vizibilitate online și o mai mare aplecare către cărți a cititorilor de bloguri”, a declarat Andreea Ignat, coordonatoarea comunității locale de bloggeri “Social Media” Iași. Indicii despre unde se găsesc cărțile scrise de autorii prezenți la FILIT se pot afla urmărind bloggerii înscriși în campanie: Alexandra Alistar (www.viataestevis.blogspot.ro), Sorina-Georgiana Chirilă (www.zambetulsoarelui.wordpress.com), Andrei Cioată (www.falled.blogspot.ro), Miruna Copoiu (www.mirunasipoezie.wordpress.com),  Elena Druță (www.elenascrie.blogspot.ro), Anamaria Ghiban (www.anamariaghiban.ro), Roxana Ichim (www.beautyideas.com), Alexandra Ignat (www.pauze-pentru-cafea.blogspot.com), Andreea Ignat (www.andreeaignat.info), Bianca Ionel (www.biancaionel.com/blog), Theodora Istrati (www.theodoraistrati.wordpress.com), Diana Lupu (www.elydy.wordpress.com), Anda Elena Pintilie (www.saptepietre.ro), Dariana Pintilii(www.darianapintilii.ro), Maria-Elisa Podaru (www.lemondedelisa.com).

Festivalul Internațional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) va reuni anul acesta la Iași cunoscuți scriitori din țară și din străinătate în perioada 4-8 octombrie, în cadrul unor evenimente deschise publicului larg. Printre inivitați se regăsesc Svetlana Aleksievici și Gao Xingjian (laureați ai Premiului Nobel pentru Literatură), Jeff Lindsay, Jim Crace, Jonathan Coe etc., alături de zeci de scriitori și poeți români, precum și traducători din lumea întreagă. La eveniment vor mai participa și manageri culturali, editori, jurnaliști din țară și din străinătate.

 

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;