Primăria ieşeană a lansat procedura de achiziție publică pentru realizarea proiectelor tehnice de reabilitare termică a mai multor unități școlare din municipiu. După cum a anunţat primarul Mihai Chirica, marţi, 19 septembrie, într-o conferinţă de presă, programul vizează 14 unități școlare, respectiv 23 de clădiri.
“Realizarea serviciului de proiectare este estimată la 835.000 lei, avându-se în vedere necesitatea elaborării unor studii de specialitate precum și întocmirea unor documentații necesare obținerii avizelor”, a precizat priamrul Mihai Chirica. Lista unităților școlare propuse pentru reabilitare termică este următoarea: Grădiniţa cu program normal nr 11 (Str. Decebal nr. 25 bis), Grădiniţa cu program normal nr 21 (Şoseaua Naţionala Nr. 64), Grădiniţa cu program prelungit nr 9 (Str. Bucşinescu Nr 21), Grădiniţa cu program prelungit nr 25 (Str Argeş Nr. 5), Colegiul Tehnic “Ioan C. Ştefănescu”(str. Socola 51-53), Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” (B-dul. Socola Nr. 188 – 190), Colegiul Tehnic de Transporturi și Construcții (B-dul Socola nr. 82), Colegiul Tehnic de Electronică şi Telecomunicaţii “Gheorghe Mârzescu” (Str. Mihail Sturdza nr. 43), Colegiul Tehnic “Mihail Sturdza” ( Str. Mihail Sturdza nr. 2), Liceul Tehnologic “Petru Poni” ( B-dul Socola nr. 110), Liceul Teoretic Waldorf (B-dul. Chișinăului 132 (MO Calea Chișinăului 132 bis), Școala Gimnazială “Alexandru Vlahuţă” (Str. Buridava nr. 10), Școala Gimnazială “Elena Cuza”( Stradela Canta nr. 10), Şcoala Gimnazială “George Coşbuc” (Str. Profesor I. Simionescu nr. 26 (MO str. Prof. Ion Simionescu nr. 16).