Politehnica Iaşi a înregistrat, sâmbătă, cea de-a treia înfrângere consecutivă în campionat, cedând pe teren propriu cu scorul de 20-29 (20-14) în faţa formaţiei Universitatea Cluj, într-un meci contând pentru etapa a V-a a Superligii de rugby. Oaspeţii au început mai bine meciul, aceştia având după numai cinci minute de joc un avantaj de şase puncte pe tabela de marcaj, în urma a două lovituri de pedeapsă, reuşite de Melniciuc si Mazăre. Gazdele întorc, însă, repede rezultatul în min. 10, în urma eseului reuşit de Schaun şi transformarea lui Plai. După o nouă lovitură de pedepasă conceretizată de clujeni, prin Mazăre, gazdele reuşesc un nou eseu, prin uvertura Plai, tot el reuşind şi transformarea. Acelaşi Daniel Plai mai concretizează alte două lovituri de pedeapsă, ducând Iaşiul la 20-9. Până la pauză, oaspeţii mai reuşesc un eseu, prin Halafihi, ieşenii plecând la cabine cu un avantaj de şase puncte. În repriza a doua, igazdele au fost de nerecunoscut, elevii lui Cosmin Raţiu nemaireuşind să puncteze în careul de ţintă al oaspeţilor. În schimb au făcut-o, cu succes, clujenii, prin Boar (min. 48) – eseu transformat de Mazăre. Acelaşi Mazăre mai punctează o dată din lovitură de pedeapsă, după care, pe final, Rotar stabileşte scorul final: Politehnica Iaşi – Universitatea Cluj 20-29. În urma acestei înfrângeri, Politehnica Iaşi rămâne fără victorie în campionat, ajungând pe ultimul loc în Superligă. Iaşiul a început partida cu următorul “XV”: Creţu, Butnariu, Colev, Toader, Bişoc, Chiriac, Pânzaru, Van Niekerk, Rusu, Plai, Shaun, Curcan, Moa Atelea, Borş, Neagu. În celelalte partide din runda a V-a a Superligii, disputate sâmbătă s-au înregistrat următoarele rezultate: Dinamo Bucureşti – Timişoara Sarances 22-22 şi Steaua Bucureşti – CSM Ştiinţa Baia Mare 39-37. În clasament: 1. Steaua Bucureşti – 21 p, 2. Dinamo Bucureşti – 12 p, 3. CSM Bucureşti – 11 p, 4. CSM Ştiinţa Baia Mare – 10 p, 5. Timişoara Sarances – 8 p, 6. Universitatea Cluj – 4 p, 7. Politehnica Iaşi – 2 p. În etapa viitoare, Politehnica Iaşi va întâlni sâmbătă, 30 septembrie, de la ora 11.00, în deplasare, pe CSM Ştiinţa Baia Mare.