Primăria Municipiului Iași a găzduit astăzi, 2 octombrie, simpozionul științific „Cultura diferenței, diferența culturii”. La eveniment, organizat de „Fundația pentru Promovarea și Dezvoltarea Evreilor Români pe numele Rabin Pinhas E. Wasserman” în parteneriat cu municipalitatea ieșeană, au participat reprezentanți ai administrației locale, membri ai Comunității Evreilor din Iași, comunității academice ieșene, mediului de afaceri și organizațiilor neguvernamentale, studenți, elevi și reprezentanți mass-media.
„Scopul acestui eveniment este de a transmite și conduce la păstrarea valorilor tradiționale iudaice în rândul generației care a crescut fără să cunoască aceste valori din cauza regimului comunist. Îmi dau seama că perioada în care evreii din România sau cei originari din România care locuiesc în Israel se rușinau cu originea și tradiția poporului evreu a trecut de mult timp. Astăzi ei se rușinează poate de faptul că posedă prea puține cunoștințe în acest domeniu. Dorința organizatorilor de a cunoaște și de a înțelege viața religioasă evreiască tradițională m-a condus la hotărârea de a mă prezenta aici și a ține un discurs despre aspecte ale tradiției iudaice legate de Yom Kippur și de sărbătoarea de miercuri, Sukot”, a afirmat rabinul Joseph Wasserman.
În cadrul evenimentului au susținut prezentări rabinul Joseph Wasserman („De la Rosh Hashana la Sukot”), prof. univ. dr. Cătălin Turliuc („Asociaționism fraternal, emancipare și ideologie în România modernă”), prof. Minel Marcu („Antisemitismul ieri, azi… în viitor”), prof. univ. dr. Cătălin Bordeianu (prezentarea cărții „Istoria Evreilor – Din cele mai vechi timpuri până la declarația Balfour”, scrisă de Jacques Pineles) și Abraham Ghiltman, președintele Comunității Evreilor din Iași („Aportul comunității evreiești la cultura ieșeană în perioada interbelică”).
„Iașul a reușit să demonstreze lumii întregi că anumite pasaje din istorie care nu îți plac nu trebuie ascunse. Ascunderea istoriei nu se justifică niciodată și nu are finalitate. Nu avem voie să facem acest lucru dintr-un motiv foarte clar: adevărul întotdeauna te face liber. Adevărul te eliberează de presiunea conștiinței încărcate și îți dă posibilitatea să mergi mai departe. Te atașează de propriile tale năzuințe pentru viitor și îți oferă chiar și șansa de a-ți face un viitor mai bun. De aceea am spus că, atât timp cât voi fi primar, voi face tot ce este posibil pentru a putea să distrugem miturile despre comunitatea evreiască din România și din Iași. Mă bucur că pronunțarea în spațiul public a adevărului despre unele momente tragice din istoria orașului și a țării noastre a întărit și relațiile dintre noi”, a declarat primarul Mihai Chirica, prezent la eveniment.
În ultimii doi ani municipalitatea ieșeană a organizat mai multe evenimente în vederea întăririi relației cu membrii comunității evreiești: Marșul Vieții, inaugurarea Pieței Prieteniei Româno-Israeliene și a Pieței Drepți între Popoare, precum și acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Iașului Excelenței Sale Tamar Samash, Ambasadorul Israelului la București.