Secţia de neo-natologie din cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică – Ginecologie “Cuza Vodă” din Iaşi va fi dotată cu un ventilator performant de suport respirator, în cadrul unei donaţii făcută de Organizaţia Salvaţi Copiii. Evenimentul va avea loc miercuri, 11 octombrie, în prezenţa preşedintelui executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii România, Gabriela Alexandrescu, a ambasadorului acestei campanii, Amalia Năstase, precum şi a reprezentanţilor spitalului. Programul de reducere a mortalităţii inflantile derulat de Organizaţia Salvaţi Copiii România, capitol care menţine România pe primul loc în Uniunea Europeană, dovedeşte, o dată în plus, importanţa efortului susţinut şi consecvent de dotare a maternităţilor din întreaga ţară cu echipamente performante. În şase ani de implementare a programului, prin dotarea maternităţilor cu aparatura necesară pentru salvarea copiilor născuţi prematur şi prin programe ample de informare şi educaţie sanitară, implementate în comunităţi, rata mortalităţii infantile a scăzut de la 10,1 la mie la 7,3 la mie în anul 2016. În cele 76 de maternităţi, pe care Organizaţia Salvaţi Copiii le-a dotat până acum, copiii care se nasc prematur au o şansă în plus la viaţă. Medicii care luptă pentru a-i salva ai, astfel, la îndemână aparatura necesară pentru ca prematurul să poată respira şi deveni mai puternic. Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie “Cuza Vodă” din Iaşi beneficiază pentru a doua oară de o donaţie a Organizaţiei Salvaţi Copiii, cosntând în aparatura necesară pentru salvarea vieţii copiilor născuţi prematur.
Ventilator performant de suport respirator la Maternitatea “Cuza Vodă”
Filed in: Informațía zilei, Sănătate