60.000 de sarmale, vin, sucuri şi apă minerală la “Masa pelerinilor”

La “Masa pelerinilor”, eveniment care va avea loc sâmbătă, 14 octombrie, începând cu ora 12.30, imediat după Sfânta Liturghie prilejuită de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Iaşilor şi a Întregii Moldove, vor fi oferite pelerinilor 60.000 de sarmale, vin, sucuri şi apă minerală, anunţă reprezentanţii municipalităţii. 20.000 de sarmale din totalul celor 60.000 vor fi pregătite la Cantina de ajutor social a Primăriei, restul de 40.000 urmând să fie preparate de instituţiile aflate în subordinea municipalităţii. Pentru cele 20.000 de sarmale care vor fi pregătite la Cantina de ajutor social, cele 30 de bucătărese au comandat o tonă de varză murată, 450 kilograme de carne tocată, 140 de kilograme de orez, precum şi câteva zeci de kilograme de legume. După cum au declarat reprezentanţii Primăriei ieşene, costurile pentru prepararea celor 60.000 de sarmale care urmează să le fie oferite pelerinilor sâmbătă, 14 octombrie, cu ocazia Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, au fost asigurate în totalitate din donaţii şi sponsorizări. Până joi, la prânz, pe la racla cu moaştele Sfintei Parascheva, aşezate pe baldachinul special amenajat în curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, trecuseră peste 50.000 de credincioşi. Coada cu pelerinii care doresc să se închine la moaşte atingea joi, la prânz, patru kilometri, iar timpul de aşteptare până la atingerea raclei era de trei ore. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Iaşi, circa 600 de pelerini trec, în medie, într-o oră, pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. În acest an, pelerinii veniţi la Iaşi de Hramul Sfintei Parascheva au posibilitatea de a se închina şi la moaştele Întâi Mari Mucenițe Tecla, aduse de la  Mănăstirea Neamț. Potrivit estimărilor neoficiale, numărul pelerinilor care se vor închina în acest an la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva se va ridica la peste 200.000, o cifră apropiată de cea de anul trecut. Până acum, în cele trei zile de pelerinaj de la Iaşi, peste o sută de credincioşi, în majoritate persoane în vârstă, au avut nevoie de îngrijiri medicale, nefiind înregistrat însă, din fericire, niciun caz grav, majoritatea incidentelor având drept cauză lipotimiile şi creşterea tensiunii.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;