Personalităţile care au făcut cinste Iaşului, premiate în cadrul “Serii valorilor

În Sala Mare a Primăriei a avut loc sâmbătă, 14 octombrie, ceremonia de decernare a premiilor ediţiei din acest an a “Sărbătorilor Iaşilor”, în cadrul evenimentului intitulat “Seara valorilor”. La manifestare au fost prezenţi, pe lângă conducerea oraşului, parlamentari, reprezentanţi ai mediului academic şi cultural, oameni de afaceri etc. În debutul “Serii Valorilor”, Corul „Byzantion”, care în acest an a aniversat 20 de ani de la înfiinţare, a intonat Imnul de Stat al României, după care a luat cuvântul primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica. „Seara Valorilor, devenită deja o tradiție, își propune să-i celebreze, într-un gest normal de recunoștință, pe ieșenii – și nu numai – care s-au remarcat grație unor realizări deosebite în domeniile culturii, educației, științei, artei, economiei sau implicării civice. Pentru mine, ca primar, este o bucurie, dar și o datorie de onoare să aduc, în numele comunității, un omagiu acelor personalități care fac cinste Iașului și țării noastre”, a declarat şeful municipalităţii. primarul Mihai Chirica. Titlul de Cetăţean de onoare al Municipiului Iaşi a fost acordat prof. univ. dr. Cătălina Arsenescu Georgescu, dr. Christache Zanoschi, prof. univ. dr. Ioan Caproșu, istoric, maestrului Dionisie Vitcu şi Excelenței Sale Miguel Maury Buendia, Nunțiu Apostolic în România. În premieră în acest an, în cadrul “Serii valorilor” au fost acordate Premiile “Centenar”, cu prilejul înplinirii unui secol de când Iaşul a devenit “capitală de război” a României şi a înfăptuirii Marii Uniri. Aceste premii au revenit Înaltpreasfinției Sale Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Preasfinției Sale Petru Gherghel, Episcop de Iași, acad. prof. univ. dr. Gheorghe Duca, președintele Academiei de Științe din Republica Moldova, acad. prof. univ. dr. Gheorghe Țîbîrnă, președintele Societății Științifico-Practice a Oncologilor din Republica Moldova, prof. univ. dr. Vasile Grozav (Republica Moldova), scriitorului Vasile Tărâțeanu (Cernăuți, Ucraina), Cristina Popescu, director general RomFilatelia, col. dr. Dragoș Iacob, comandantul Garnizoanei Iași, dr. Aurica Ichim, directorul Muzeului “Unirii” Iași, dr. Sorin Iftimi, muzeograf – Complexul Muzeal „Moldova” Iași, prof. univ. dr. Ioan Agrigoroaiei, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, lui Ion M. Ioniță, redactor-șef al revistei „Historia” şi lui Dorin Matei, directorul revistei „Magazin Istoric”.Premiile Speciale” au fost acordate în acest an lui Florin Morariu – pentru spiritul civic și curajul de care a dat dovadă în timpul atentatului terorist de la Londra (iunie 2017), prof. univ. dr. Grigore Tinică – pentru efortul permanent de promovare a școlii ieșene de medicină și prin organizarea, la Iași, a unuia dintre cele mai prestigioase congrese de chirurgie vasculară, Asociației Studenților Creștin Ortodocși (ASCOR) – pentru excelenta organizare la Iași a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși, Asociației „Casa Share” – pentru activitatea socială desfășurată în sprijinul persoanelor defavorizate, Gabrielei Moga Lazăr – pentru îmbogățirea patrimoniului cultural al Iașului. Premiul „Excelența în Afaceri” a fost acordat lui Bogdan Pițigoi – pentru perseverența de care dă dovadă în întreprinderea sa de a face din Iași un veritabil pol al afacerilor din România, Premiul „Vasile Pogor”, oferit de Academia Română – filiala Iași, acad. Constantin Corduneanu, iar Premiul „Vanda Condurache” publicistului Viorel Ilișoi.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;