Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor (DELEP ) Iaşi a obținut “Premiul de excelență” pentru proiectul “Prioritate la identitate”, în cadrul celei de-a XIII-a ediții a Galei Premiilor de Excelenţă Administratie.ro, desfăşurată la finalul săptămânii trecute la Bucureşti, informează Biroul de prtesă al Primăriei. Competiţia organizată de Portalul naţional de Administraţie Publică (www.Administratie.ro) împreună cu “Oameni şi Companii” şi partener Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici are drept scop să evidențieze cele mai bune inițiative ale unor persoane sau instituții din administrația locală și centrală. “Campania a fost demarată în urma unei analize detaliate a situaţiei persoanelor care nu deţin acte de identitate în termen de valabilitate sau nu au solicitat primul act la implinirea vârstei legale de 14 ani. Astfel, am constatat că distanţa mare faţă de sediul nostru, lipsa posibilităţilor materiale şi a informării cetăţenilor cu privire la importanţa actelor de stare civilă şi identitate au condus la creşterea numărului de persoane care nu posedă acte valabile sau a căror statut civil nu era clarificat (naşteri neînregistrate, divorţuri neoperate, copii născuţi în străinătate fără documente etc). În acest sens am iniţiat campania, denumită sugestiv, PRIORITATE LA IDENTITATE prin care anual ne deplasăm, gratuit, în toate cele 26 de comune arondate Serviciului de evidenţă a persoanelor Iaşi pentru preluarea cererilor în vederea eliberării actelor de identitate şi clarificarea statutului civil. În acest fel persoanele în cauză nu mai sunt nevoite să se deplaseze în municipiul Iaşi pentru obţinerea actului de identitate deoarece inclusiv eliberarea se face în comuna de domiciliu prin intermediul posturilor de poliţie”, se precizează într-un comunicat de presă al DLEP Iaşi. În cele şase ediţii ale campaniei au fost făcute 70 de deplasări, fiind parcurşi în total 4.542 de km. În tota au fost puse în legalitate 9.706 de persoane.
Campania “Prioritate la identitate”, premiată la Gala administratie.ro
Filed in: Administrație, Informațía zilei