Vineri, 20 octombrie, de la ora 19.00, la Iaşi va fi inaugurat oficial cel mai nou și modern cinematograf de stat din oraş. Cinematograful Ateneului va fi inaugurat cu prilejul celei de-a doua ediții a Festivalului „Les films de Cannes a Iași”. Festivalul cu opt ani de tradiţie în prezentarea celor mai importante filme arthouse ale anului, vine la Ateneul din Iași, în perioada 20-22 octombrie 2017. Actorul Nahuel Pérez Biscayart este invitatul special al celei de-a doua ediţii a festivalului Les Films de Cannes à Iaşi şi va participa la proiecţia filmului „120 battements par minute”, în regia lui Robin Campillo, câștigătorul Marelui Premiu la Cannes 2017. Filmul va fi difuzat vineri, 20 octombrie, începând cu ora 19.00, în deschiderea celei de-a doua ediții. La finalul proiecției, actorul va participa la o sesiune de Q&A, moderată de criticul de film Irina Margareta Nistor. Cu această ocazie, va fi inaugurat Cinematograful Ateneului din Iaşi, în prezenţa invitatului special şi a regizorului Cristian Mungiu. Dotat cu cele mai performante echipamente, cinematograful va putea rula și filme 3D. Proiectul înființării acestui cinematograf s-a conturat anul trecut, cu ocazia primei ediții a festivalului „Les films de Cannes a Iași”, ca o promisiune făcută regizorului Cristian Mungiu, ca în orașul său natal să existe și un cinematograf de stat modern, cu cele mai bune condiții tehnice,care să atragă publicul, la fel ca și cele private.