Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi, prin serviciul de ocupare EURES, oferă 800 locuri de muncă vacante în Spania, prin intermediul firmei SUREXPORT. Este vorba despre 400 de locuri de muncă pentru femei și 200 de locuri de muncă pentru cupluri, pentru munca sezonieră în agricultură. Sunt solicitate persoane apte pentru munca la câmp, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 50 de ani, pentru recoltarea căpşunilor – campania 2018 (nu se solicită experiență). Durata contractului de muncă este de aproximativ trei luni, data estimată de angajare fiind 15 februarie 2018. Timpul de lucru este de 6,5 ore pe zi/39 ore pe săptămână, împărţite în şase zile, ziua a şaptea fiind zi de odihnă, care poate să nu coincidă cu duminica. Programul de lucru începe la primele ore ale dimineţii. Salariul oferit este de 40,43 euro brut/zi, conform Convenţiei colective aplicabile, plătibil la două săptămâni prin transfer bancar. Contribuţiile datorate sunt de 2% impozit pe venit şi 113 euro asigurare socială. Cazarea este asigurată de angajator, iar muncitorul trebuie să plătească 1,6 euro/zi pentru cheltuieli. Muncitorul plăteşte primul transport de venire, iar firma plăteşte întoarcerea, cu condiţia ca muncitorul să foloseasca mijlocul de transport oferit de firmă. Preţul primului drum se va recupera din primele salarii. “Dosarul pentru înregistrarea în baza de date va conţine următoarele acte: cererea tip (se completează la sediul agenţiei), copie act identitate, adeverinţa medicală cu menţiunea “apt muncă”. Persoanele care doresc să aplice pentru unul din aceste locuri de muncă trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul AJOFM Iaşi, strada Cucu, nr.1, camera 18, tel 0232254578″, a precizat Gabriela Vasilache, directorul executiv al AJOFM.
În atenţia şomerilor ieşeni: Spania caută 800 de “căpşunari” pentru anul 2018
Filed in: Economic, Informațía zilei