Concursul Județean „Cântec, joc și voie bună – istorie, obiceiuri și tradiții”

Şcoala Gimnazială ”George Călinescu” din Iaşi, va desfășura în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2017, Concursul Județean „Cântec, joc și voie bună – istorie, obiceiuri și tradiții”, proiect inclus în Calendarul Activităților Educative Județene 2017.

Proiectul își propune să contribuie la creșterea gradului de socializare și la promovarea valorilor tradiționale atât în rândul populației școlare cât și a comunității locale și cuprinde 5 secțiuni cu subsecțiuni, adresate elevilor din ciclul primar, gimnazial și liceal și cadrelor didactice din învățământul preuniversitar.

Primele 3 secțiuni (artă culinară, descrierea unui obicei, personalități locale, interpretarea scenică a unui obicei/teatru, execuția unui joc popular românesc, măști tradiționale și interpretarea unui cântec popular românesc) se  vor desfășura luni, 30 octombrie, începând cu ora 10.00 la Școala Gimnazială ”George Călinescu” și îl va avea ca invitat special în juriu pe Ciprian Feghiuș, Chef în gastronomie, finalist Hell’s Kitchen 2015.

Pe 31 octombrie 2017, cadrele didactice se vor întâlni la Școala Gimnazială ”George Călinescu” la simpozionul cu tema: ”Cum facem cunoscute copiilor/elevilor tradițiile, datinile, obiceiurile, jocul popular?” din cadul secțiunii IV a concursului, iar jurizarea secțiunii V – Desen – ce are ca temă: ”Joc și voie bună”, va avea loc pe 1 noiembrie, începând cu ora 10.00.

Peste 200 de elevi s-au înscris în concurs pentru a-și exersa măiestria și aptitudinile pentru artă și frumos și vor fi evaluați de către un juriu specializat.

Proiectul este implementat de Şcoala Gimnazială « George Călinescu » Iaşi, coordonator proiect prof. consilier şcolar Daniela Rusu, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi, Casa Corpului Didactic « Spiru Haret » Iaşi, Palatul Copiilor Iași, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Colegiul Național de Artă ”Octav Băncilă” Iași, Cuptorul Moldovencei, Asociația Comunitară Amaroilo, SC Photografix SRL, Atelierul de Muzică Anca Șerban, Soundcheck Band, Compania Teatrală Zum-Zum, Fundația Comunitară Iași.

Momentele artistice din acest an vor fi asigurate de Mădălina Diaconu și Damian Andrieș, multipli campioni naționali la dans sportiv și de interpreta de muzică populară, Mădălina Balcan.

Concursul se desfășoară cu sprijinul SC Photografix SRL, Salon Bella Dona Dacia, Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară ”Vasile Adamachi”, Soundcheck Band, Cuptorul Moldovencei, Atelierul De Muzică Anca Șerban.​

Detalii privind concursul se pot urmări pe pagina de facebok a concursului: https://www.facebook.com/Concurs-Cantec-joc-si-voie-buna-192457051181405/

Filed in: Educație

Comments are closed.

;