Kaufland România invită toți părinții, copiii și iubitorii de joacă de toate vârstele să ia parte la cel mai mare schimb de piese de puzzle Animaterra, în cadrul caravanei naționale care va poposi în șase orașe din țară, în cursul lunii octombrie. Evenimentele vor fi găzduite de Andra Gogan, cunoscuta cântăreață și voce din desene animate, care va aștepta participanții cu premii, activități inedite și concerte pentru copii, în timp ce colecționarii Animaterravor avea ocazia să facă schimb de piese. Turneul „Ocolul Pământului în 60 de piese de puzzle” a trecut până acum prin București, Ploiești, Timișoara, Cluj-Napoca și va continua vineri, 27 octombrie la Iaşi, la Complex Hotelier Unirea, între orele 1600-20.00 şi Constanţa – duminică, 29 octombrie, la Centrul Expozițional, între orele 10.00-14.00 Evenimentele vor oferi o călătorie distractivă și educativă în lumea Animaterra, prin intermediul zonelor special amenajate, unde participanții vor avea parte de surprize precum: concursuri de speed-drawing, mini-bowling, workshop-uri de origami, costumare în personaje și fotografiere instant cu măști de animale. Cei mici vor primi și provocări specifice fiecărui continent, respectiv să imite răgetul unui leu, să danseze ca Regele Julien din Madagascar, sau să construiască un iglu din cuburi de zahăr. Piesele de puzzle Animaterra aduc excursii exotice în Tanzania și Zanzibar. Până pe 7 noiembrie 2017, oricine face cumpărături de minim 50 de lei în magazinele Kaufland, primește piese de puzzle Animaterra și are șansa să câștige una din cele două excursii exotice în Tanzania sau Zanzibar în valoare de 50.000 de euro, precum și vouchere de cumpărături. Odată completat, puzzle-ul se transformă într-un joc pentru copiii de toate vârstele, dar și pentru adulți, în care distracția face echipă cu educația. Aceștia au ocazia să se împrietenească, să se joace cu animalele din întreaga lume, să le afle poveștile sau chiar să le viziteze în excursii. Puzzle-jocul Animaterra este făcut în România, cu ajutorul ilustratoarei Ileana Surducan și a poetei Carmen Tiderle, care a compus dialogurile în rime ale simpaticelor animale.