În organizarea Uniunii Scriitorilor din România (USR) şi cu sprijinul Primăriei şi al Casei de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului, la Iaşi va avea loc în perioada 1-2 noiembrie cea de-a doua ediţie a Galei “Scriitorii Anului”, eveniment în cadrul căruia vor fi recompensaţi 12 scriitori ai anului, în urma votului juriului desemnat de USR. În acest an, juriul este format din Mircea Mihăieş, câştigătorul ediţiei de anul trecut a Galei “Scriitorului anului” – preşedintele, Dan Cristea, Daniel Cristea-Enache, Ioan Holban, Eugen Negrici, Nicolae Oprea, Alex Ştefănescu, Răzvan Voncu şi Mihai Zamfir membri. Cei 12 “scriitori ai anului”, desemnaţi de juriu pentru ediţia a doua a Galei “Scriitorii Anului”, sunt: Varujan Vosganian (scriitorul lunii noiembrie 2016), Alexandru Cistelecan (decembrie 2016), Gellu Dorian (ianuarie 2017), Mihaela Miroiu (februarie 2017), Gabriel Chifu (martie 2017), Andrei Cornea (aprilie 2017), Bogdan Alexandru Stănescu (mai 2017), Eugen Suciu (iunie 2017), Andrei Pleşu (iulie 2017), Niculae Gheran (augist 2017), Adrian G. Romila (septembrie 2017) şi Mihai Şora (octombrie 2017). Festivitatea de premiere a celor 12 scriitori ai anului şi desemnarea “Scriitorului Anului” – ediţia 2017 va avea loc joi, 2 noiembrie, începând cu ora 17.00, în Sala “Chopin” de la Palas Iaşi, moderatorul manifestării fiind Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România.