Continuă reabilitarea sistemului termic centralizat din fonduri europene

Primăria municipiului Iași și Veolia Energie Iași anunță începerea lucrărilor de reabilitare a sistemului termic centralizat  prin programul Programul Operațional Infrastructura Mare 2017 – 2019 în cartierul Cantemir (fără zona Podul de Piatră) și a blocurilor de la Complexul  Socola. Valoarea întregului proiect este de peste 68 milioane lei, din care peste 40 milioane lei  sunt alocați reabilitării rețelelor primare a peste 25 km de conductă, iar diferența în reabilitarea rețelelor secundare pe o lungime de peste 50 de km de conductă. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, luni, 6 noiembrie, vor fi conectate provizoriu la Magistrala IV un număr de 2.400 de apartamente care în urma reabilitării nu vor mai avea probleme cu întreruperea agentului termic pentru următorii 30 de ani, cât este garanția lucrării. Reabilitarea rețelelor de transport presupune înlocuirea vechilor țevi metalice izolate cu vată de sticlă și carton, cu un tip nou și modern de conducte preizolate cu pierderi foarte mici de căldură, așa cum se practică în țările din Uniunea Europeană. Pentru realizarea conectării, compania Veolia Energie Iași anunță întreruperea furnizării agentului termic în intervalul  orar  8.00 – 21.00, în ziua de luni, 6 noiembrie 2017. Primăria municipiului Iași, împreună cu Veolia Energie Iași, își cer scuze pentru disconfortul creat și vor depune toate eforturile pentru a reduce durata întreruperii furnizării agentului termic.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;