Școala pentru valori autentice – un proiect al IȘJ Iași

Școala pentru valori autentice – proiectul educațional lansat în premieră în județul Iași la începutul anului școlar 2017-2018 de către Inspectoratul Școlar Județean Iași, la inițiativa inspectorului școlar general, prof. dr. Genoveva Farcaș, începe să își confirme amploarea, eficiența și impactul asupra elevilor, profesorilor și chiar asupra părinților.

Astfel, după o lună de activități variate și interesantederulate în unitățile de învățământ ale județului Iași pentru cultivarea valorii Punctualitate, în cadrul acestui proiect, au fost desemnate, pe nivel de studiu, școlile câștigătoare ale titlului simbolic, promovat prin valoarea lunii octombrie.

În competiție s-au înscris 56 de unități de învățământ din județ, dintre care 36 din mediul rural, cu activități dintre cele mai ingenioase și creative, cum ar fi dezbateri, jocuri de rol, colaje, expoziții de desene, ateliere de lucru pentru realizarea florilor cu mesaje despre punctualitate, lectoratele cu părinții, ore desfășurate în cadrul activității de dirigenție, vizionări de filme educative urmate de reflecții, crearea și distribuirea de flyere în comunitate “Alege punctualitatea!”, mini interviuri, reportaje TV, rebusuri, căutarea de comori, astfel încât comisia formată la nivelul I.S.J. Iași a avut o sarcină dificilă pentru desemnarea școlilor câștigătoare. În acest context, criteriile evaluării, care au vizat numărul activităților organizate în perioada lunii octombrie, numărul elevilor implicați și al partenerilor, originalitatea și relevanța activităților, promovarea lor în comunitate și impactul educativ au contribuit la identificarea  școlii cu punctaj maxim –Liceul Teoretic M. Costin” Pașcani, fiind desemnată Școala Punctualității. La nivel preșcolar, titlul de Grădiniță a Punctualității l-a obținut Grădinița cu Program Prelungit nr.26, pentru ciclul primar-Școala Primară Carol I, la gimnaziu – Școala Internațională Spectrum, iar pentru liceele tehnologice – Colegiul Economic Administrativ Iași 

Ne bucurăm  constatăm receptivitatea profesorilor de identifica contexte formale și nonformale de exersare a unor comportamente și abilități de viață ale elevilor, de a propune în mod sistematic pe parcursul unei luni activități motivaționale diverse pentru dezvoltarea acestoraȘcoala poate și trebuie să își focuseze intervenția nu doar asupra achizițiilor de ordin cognitiv, ci mai ales asupra atitudinilor și comportamentelor elevilorprecum cele de a fi responsabiligenerosipunctuali, de a manifesta empatie față de semeni, de a aprecia frumosulde a manifesta respect față de sine și de ceilalți.  Proiectul este menit să-i sensibilizeze pe eleviprofesori și părinți față de valorile autentice și comportamentele asociate acestoracu atât mai mult cu cât societatea de astăzi are nevoie de o revigorare a educației axiologice pentru copii și tineriformarea lor din această perspectivă având consecinte imediate asupra vieții de adult. Elevii de astăzi, formați în spirituvalorilor autentice vor continua  producă valoare”, a declarat prof. dr. Genoveva Farcaș, inspector școlar general.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;