Şedinţa festivă de Guvern, prilejuită de debutul oficial al manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri şi al Primului Război Mondial, care urma să aibă loc pe 24 noiembrie, la Iaşi, a fost anulată, anunţă Biroul de presă al Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, într-un comunicat de presă. În document se precizează că, în urma unei adrese trimise CJ vineri, 10 noiembrie, de Secretariatul General al Guvernului, ședința de Guvern programată în data de 24 noiembrie, conform HG 721/2017, a fost amânată. ”Agenda de lucru deosebit de încărcată, în această perioadă, a primului ministru al Românei, domnul Mihai Tudose, și a celorlalți membri ai Guvernului, impune o reprogramare a ședinței festive din data de 24 noiembrie 2017, noua dată a reuniunii urmând să fie propusă organelor administrației publice locale din județul Iași. Guvernul României acordă o importanță deosebită marcării Centenarului Marii Uniri și al Primului Război Mondial, evenimente care, prin eroism și sacrificiu suprem, au pus temelia reîntregirii națiunii și împlinirii unui ideal românesc de veacuri”, se arată în adresa Guvernului.