În iulie 2017, Colegiul Național „Emil Racoviță” s-a înscris la cea de-a X-a ediție a Concursului Național EUROSCOLA, organizat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România și de Ministerul Educației Naționale. Competiția s-a derulat în acest an sub titlul generic „Rolul patrimoniului românesc în consolidarea identității europene”.
Proiectul Colegiului „Racoviță” s-a intitulat Casa Roset – simbol de istorie și spiritualitate ieșeană și a fost derulat de un grup de 24 de elevi din clasa a XI-a, sub coordonarea doamnelor profesoare Lorela Caradan și Mihaela Hendreș. În cadrul proiectului lor, inimoșii rosetiști au desfășurat activități diverse și interesante, începând cu o campanie de informare și de conștientizare a publicului cu privire la valoarea de patrimoniu a Casei Roset, contribuind astfel la restaurarea unui obiectiv reprezentativ pentru orașul Iași, care adăpostește Muzeul de Istorie Naturală și Societatea de Medici și Naturaliști. Acest monument de arhitectură (cod IS-II-m-B-03917) este atât un simbol al pasiunii pentru științele naturii și cercetarea medicală, cât și locul în care s-a scris istorie în 1859, când deputații din Partida Națională au luat decizia ca Al. I. Cuza să fie candidat la tronul Moldovei.
Colegiul Național „Emil Racoviță” a mai participat și la ediții anterioare ale Concursului EUROSCOLA, pe care-l câștigă acum pentru a patra oară. Premiul constă în participarea elevilor și a profesorilor coordonatori la Ziua Euroscola, desfășurată în cadrul Parlamentului European de la Strasbourg, pe 24 mai 2018.
Zile de sărbătoare la Colegiul „Racoviță”
În săptămâna 13 – 19 noiembrie, Colegiul Național „Emil Racoviță” din Iași sărbătorește împlinirea a 53 de ani de existență prin evenimente care-i definesc spiritul, așa cum s-a perpetuat acesta de-a lungul timpului.
În cadrul aniversar al Zilelor colegiului se vor desfășura activități experimentale, ilustrare a preocupărilor didactice creative ale corpului profesoral și a dorinței elevilor de a descoperi mereu lucruri noi. De asemenea, personalitatea lui Emil Racoviță, patronul spiritual al școlii, va fi evocată prin tradiționalul concurs „Urmașii lui Racoviță”, iar curiozitatea exploratorie a elevilor se va manifesta printr-o inedită „Vânătoare de comori”. Pe harta acesteia se vor afla locuri cu rezonanță culturală din oraș, punctul final constând într-un interesant experiment în laboratorul de biologie al colegiului. Din programul săptămânii nu vor lipsi manifestările artistice, al căror punct de maximă emoție îl reprezintă concertul „Acordurile toamnei” și cele sportive, expresii ale dorinței de competiție a elevilor de gimnaziu și de liceu. Un moment distinct în ansamblul manifestărilor aniversare de la Colegiul „Racoviță” îl va constitui întâlnirea dintre profesorii actuali ai școlii și profesorii seniori, care se desfășoară în fiecare an sub semnul unui simbolic „arc peste timp”. Săptămâna se va încheia în cadrul formal al Conferinței IAȘIMUN, eveniment de anvergură națională, pe care tinerii participanți îl vor însufleți cu energia și cu optimismul lor.
Cu un gând de recunoștință față de cei care au scris istoria Colegiului „Racoviță”, dar și față de cei care o redimensionează în prezent, conducerea școlii urează întregii comunități racovițiste bucurii depline în prezent și împliniri frumoase în viitor.