Casa Calimachi va fi transformată în Muzeul Centenarului Marii Uniri

Primarul Mihai Chirica a anunţat, miercuri, că municipalitatea ieşeană a achiziţionat Casa Calimachi, imobil cu statut de monument istoric, situat pe strada Cuza Vodă nr. 41, unde şi-a avut sediul până nu demult organizaţia locală a PNŢCD. Potrivit edilului, clădirea, cu o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi, a fost cumpărată contra sumei de 3,7 milioane de lei, fără TVA. “Este vorba despre un imobil care, în ciuda vechimii sale, s-a păstrat foarte bine. Odată cu preluarea clădirii, municipaltiatea va începe demersurile în vederea transformării acesteia în muzeu”, a declarat primarul Mihai Chirica. Potrivit unei propuneri venite din partea conducerii Primăriei, fostul sediu al PNŢCD Iaşi va fi transformat în Muzeu al Centenarului Marii Unirii, urmând să fie inaugurat anul viitor, atunci când se vor împlini o sută de ani de la Marea Unire.  Casa Calimachi este una dintre cele mai vechi clădiri din Iaşi, de-a lungul timpului aceasta având mai multe destinaţii, de la grădiniţă, bancă şi sală de repetiţii şi până la sediu de partid. Construită la sfârşitul secolului al XVIII-lea, clădirea a avut de-a lungul timpului mai mulţi proprietari, dar şi chiriaşi, în ultimii ani, aceasta aflându-se în proprietatea unui om de afaceri local.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;