Alimentarea cu gaze naturale va fi sistată în mai multe zone din Pașcani

În vederea efectuării unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, alimentarea cu gaze naturale va fi sistată marţi, 12 decembrie, începând cu ora 9.00, la consumatori din municipiul Paşcani, de pe străzile: 22 Decembrie, Ceferiştilor, 1 Decembrie, Mihai Eminescu, Veronica Micle, Izvoarelor, Cuza Vodă, Gării, Nicolae Iorga, Victoriei, Brateş, Vasile Alecsandri şi Republicii, anunţă reprezentanţii Delgaz Grid, într-un comunicat de presă. Reluarea serviciului de distribuţie se va efectua treptat, cel mai probabil începând cu ora 16.00. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau  0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;