Pentru a combate efectele negative ale ninsorii căzute în noaptea de sâmbătă, 9 decembrie, spre duminică, 10 decembrie, precum și în prima parte a zilei de duminică, dar și ale temperaturilor scăzute din noaptea de duminică spre luni, 11 decembrie, direcțiile și societățile comerciale din subordinea municipalității au asigurat, în regim de permanență, toate măsurile necesare pentru menținerea funcționalității orașului. Astfel, duminică, 10 decembrie, în tura dintre orele 8.00 și 20.00, echipele Citadin SA au acționat cu 20 de autovehicule speciale (nouă mașini cu diverse echipamente, trei sărărițe, șase tractoare cu plug, un buldoexcavator cu cupă și un încărcător frontal) și cu 27 de angajați (un dispecer, un supracontrol, un șofer supracontrol, trei șefi de trasee și 21 de muncitori), care au intervenit pe străzi cu 197 de tone de clorură de sodiu cu inhibitori, 10 tone de material antiderapant preparat și trei tone de clorură de calciu. În aceeași perioadă, Salubris SA a intervenit cu cinci utilaje și 98 de muncitori pe trotuarele din municipiu, precum și la pasaje. De asemenea, echipele Servicii Publice SA au intervenit în special în zonele de versanți (Țicău, Bucium, Galata), în zona centrală, precum și în parcuri. Duminică, 10 decembrie, spre luni, 11 decembrie, în tura dintre orele 20.00 și 8.00, echipele Citadin SA au continuat să intervină cu 14 autovehicule (opt mașini cu diverse echipamente, trei sărărițe, un tractor cu plug, un buldoexcavator cu cupă și un încărcător frontal) și 29 de angajați (un dispecer, un supracontrol, un șofer supracontrol, patru șefi de trasee și 22 de muncitori), care au acționat în special pe pante și pasaje cu 39 de tone de sare cu inhibitori. De asemenea, Compania de Transport Public a intervenit cu 18 muncitori și două scări metalice și a utilizat 200 de kilograme de clorură de sodiu cu inhibitori. Poliția Locală a fost și ea prezentă cu 17 echipaje mobile, care au monitorizat întreaga rețea rutieră din municipiu, pentru a dirija traficul și pentru a semnala celorlalte direcții și societăți ale municipalității problemele observate. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, eventualele probleme legate de starea drumurilor din municipiu pot fi sesizate la numărul de telefon 0232.236.000. Pentru eventualele probleme apărute pe trotuare sau zone pietonale este disponibil numărul de telefon al Salubris SA 0232.270.223. De asemenea, Dispeceratul Poliţiei Locale poate fi contactat la numărul de telefon 0232.232.099, la sediul din str. Bucium nr. 30 sau prin e-mail: politialocalais@yahoo.com.