Peste 200.000 de programări online la serviciile DLEP Iaşi

Direcția Locală de Evidență a Persoanelor (DLEP) Iași a implementat, încă din anul 2011, module de programare online, pe site-ul www.dlep-iasi.ro, cu scopul de a simplifica procedurile de depunere a cererilor, astfel încât să se prevină aglomerarea sau suprasolicitarea compartimentelor de lucru cu publicul. În prezent, instituţia pune la dispoziţie trei module de programare online, după cum urmează: modul de programare depunere cerere pentru eliberarea actului de identitate – trei  birouri Dacă, iniţial, la data de 1 august 2011 a fost deschis un singur ghişeu cu intervale de zece minute / persoană, în urma succesului înregistrat am decis modificarea aplicaţiei pentru a da posibilitatea unui număr mai mare de cetăţeni să facă rezervare într-o singură zi. Concret, în prezent, sunt disponibile trei birouri special amenajate la care se pot programa 500 de persoane săptămânal pentru eliberarea unui nou act de identitate, intervalul fiind redus la cinci minute / persoană; Modul de programare pentru selectarea datei şi orei la care va fi oficiată căsătoria civilă. Căsătoria reprezintă un eveniment foarte important în viaţa noastră, iar oficierea căsătoriei în faţa ofiţerului de stare civilă – doar o componentă dintr-o succesiune de evenimente. Din acest motiv am considerat că mirii trebuie să-şi poată planifica din timp data şi ora oficierii căsătoriei. În prezent, 90% din căsătoriile oficiate au fost programate prin intermediul aplicației online de rezervare a datei și orei la care va fi oficiată căsătoria civilă; Modul de programare pentru depunerea cererii pentru transcrierea actelor de stare civilă în urma redobândirii cetăţeniei române. Această aplicaţie a fost introdusă la data intrării în vigoare a Legii nr. 213/2013 și limitarea, la numai cinci, a numărului de servicii publice comunitare locale de evidență care pot primi dosarele de transcriere ale cetățenilor care au redobândit cetățenia română. În contextul în care municipiul Iași este localitate de graniță cu Republica Moldova, numărul de dosare instrumentate a crescut substanţial, de la 1.030 în 2012 până la 4.453 în 2016. În acelaşi timp, cetăţenii au la dispoziţie şi posibilitatea de plată online, fără costuri suplimentare, a taxelor de stare civilă şi acte de identitate pe portalul www.ghiseul.ro.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;