Dependența de Internet – tema unui proiect Erasmus+ derulat de IȘJ Iași

În perioada 2017 – 2019, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi participă la implementarea activităţilor proiectului LogOn Back to Life („Reconectează-te la viaţă”), desfăşurat în cadrul programului Erasmus+ al Comisiei Europene, alături de instituţii partenere din Turcia, Grecia şi Italia. Proiectul îşi propune să tragă un semnal de alarmă cu privire la consecinţele de natură psiho-emoţională şi socio-economice ce pot deriva din expunerea îndelungată, nesupravegheată şi lipsită de un filtru critic a tinerilor la conţinuturile din spaţiul virtual. Astfel, la debutul celor doi ani de activitate, partenerii proiectului vor iniţia un studiu ce va include elevi, părinţi şi profesori, cu scopul de a determina atât amploarea şi profunzimea fenomenului dependenţei de internet, precum şi posibilele soluţii de combatere a efectelor sale negative. Ulterior, pe baza rezultatelor cercetării, vor fi elaborate ghiduri, broşuri, buletine informative şi o platformă educaţională ce vor sta la baza unei campanii de conştientizare în rândul tinerilor. Aceasta vizează atât mediul on line, precum şi contextul oferit de conferinţele şi ateliere de lucru ce vor avea loc în cadrul parteneriatului.

Discuţiile preliminare privind organizarea generală a activităţilor proiectului au făcut obiectul întâlnirii iniţiale a partenerilor, organizată în Turcia, la Istanbul, în perioada 18-19 decembrie 2017, la care au participat doi inspectori şcolari ai I.S.J. Iaşi, membri ai echipei de implementare. Găzduită de  reprezentanţa Guvernului Turciei pentru relaţii externe şi integrare în Uniunea Europeană, întrevederea a debutat cu prezentarea instituţiilor implicate în proiect şi a reperelor privind planul de implementare. Pe agenda întâlnirii au fost incluse, de asemenea, prezentări şi dezbateri ce au vizat monitorizarea şi evaluarea activităţilor specifice, diseminarea rezultatelor cu suport multimedia pentru campania de conştientizare şi, în special, conţinutul instrumentelor de cercetare, elaborate de Universitatea din Milano. În sensul vizibilităţii şi a impactului activităţilor, reprezentanţii instituţiilor partenere au stabilit structura şi tipurile de conţinut ce vor fi asociate platformei educaţionale, site-ului şi aplicaţiilor on line dedicate. În cadrul proiectului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi va coordona elaborarea modulelor de formare în domeniul abordării fenomenului dependenţei de internet, adresate profesorilor ce îşi desfăşoară activitatea în învăţământul secundar.

Astfel, întâlnirea de debut a partenerilor proiectului LogOn Back to Life a constituit un important prilej de a coagula în acţiuni eficiente demersurile propuse şi de a facilita comunicarea între instituţiile implicate. Pentru comunitatea ieşeană, proiectul va contribui la o necesară educare a tinerilor pe segmentul utilizării responsabile şi conştiente conţinuturilor din mediul on line, facilitându-le, astfel, succesul şcolar şi integrarea pe piaţa forţei de muncă.  

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;