În Sala Mare a Primăriei a avut loc joi inaugurarea site-ului “Procesul comuniştilor din România”, derulat de Universitatea “Petre Andrei” (UPA) din Iaşi în cadrul proiectului “Centenar”, iniţiat de municipalitatea ieşeană. În cuvântul său, primarul Mihai Chirica a subliniat că, în opinia sa, “Procesul comuniştilor din România” ar fi trebuit să demareze încă de a doua zi după Revoluţia Română din Decembrie 1989. “Programul Centenar, iniţiat de municipalitate, are incluse o serie de evenimente specifice, care inclus manifestări organizate de Primărie, manifestări organizate de Primărie în parteneriat cu alte instituţii şi proiecte de infrastructură, care includ reabilitarea unor imobile sau monumente istorice. Un proeict important în cadrul programului “Centenar”. Pentru noi, anul 2018 nu este unul oarecare, ci este unul care aduce în prim plan evoluţia ţării în ultima sută de ani. Este momentul prin care vrem să arătăm Europei şi lumii că România a existat şi că există în continuare pe hartă”, a precizat priamrul. După prezentarea de către Sorin Bocancea, rectorul UPA din Iaşi a proiectului “Procesul comuniştilor din România”, care are un buget de 280.000 de lei”, asigurat exclusiv din fondurile municipalităţii, Georgeta Condur, PR-ul proiectului, a lansat, în premieră, site-ul proiectului. Proiectul se va derula până pe 8 mai 2020 și face parte din calendarul manifestărilor incluse în programul municipalității de sărbătorire a 100 de ani de la Marea Unirii.În altă ordine de idei, în legătură cu unele informații și interpretări lansate în cadrul conferinței de presă prilejuite de lansarea site-ului proiectului „Procesul comuniștilor din România”, conducerea Primăriei Municipiului Iași a făcut o serie de precizări, necesare pentru corecta informare a opiniei publice. “Din punctul de vedere al conducerii municipalității, în calitate de principal finanțator al proiectului, utilizarea sintagmei „procesul comuniștilor” într-un mod nenuanțat și neindividualizat este de natură să denatureze scopul proiectului, cel puțin în felul în care acesta este asumat de Primăria Municipiului Iași. Conducerea municipalității consideră că un astfel de „proces al comuniștilor” nu poate fi decât un demers cu valoare simbolică menit, în principal, să pună în lumină crimele regimului comunist și, eventual, dacă există dovezi de netăgăduit, să îi indice pe cei direct responsabili. Conducerea municipalității apreciază că un astfel de demers de cercetare istorică nu poate înlocui în niciun fel demersurile judiciare care pot fi întreprinse de instituțiile abilitate ale statului cu privire la crimele regimului comunist și la autorii acestora. De asemenea, conducerea municipalității insistă ca opinia publică să înțeleagă că, din punctul său de vedere, un astfel de „proces al comuniștilor” nu îi poate viza decât pe acei membri PCR vinovați – această calitate fiind dovedită în Justiție – de crime împotriva poporului român și în niciun caz pe toți foștii membri ai partidului. Cu siguranță, între foștii membri PCR au existat numeroase persoane respectabile, de bună credință și cu un rol pozitiv în dezvoltarea comunității, iar o sintagmă precum „procesul comuniștilor” este de natură să lezeze și imaginea și memoria acestora”, se precizează într-un comunicat de presă al Primăriei. În altă ordine de idei, în calitate de principal finanțator al proiectului „Procesul comuniștilor din România”, Primăria Municipiului Iași nu este de acord cu inițiativa coordonatorilor proiectului de a lansa o campanie publică de strângere de donații. Proiectul „Procesul comuniștilor din România” este organizat de Universitatea „Petre Andrei” din Iași, Institutul de Studiere a Ideologiilor și Primăria Municipiului Iași. Partenerii acestui proiect sunt Academia Română, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Arhivele Naționale din România, Asociația Foștilor Deținuți Politici (AFDP) , Fundația Academia Civică, Institutul Român de Evaluare și Strategie (IRES), Editura Institutul European și Ateneul din Iași. Proiectul „Procesul comuniștilor din România” este inclus în Programul Centenar al municipalității ieșene, program aprobat prin Hotărârea Consiliului Local 410 / 31 octombrie 2017 privind Aprobarea Calendarului proiectelor, manifestărilor și acțiunilor incluse în Programul Centenar al Primăriei Municipiului Iași pentru perioada 2017 – 2020.