Municipalitatea a continuat să acționeze pentru a menține orașul funcțional

Pentru a combate efectele negative ale ninsorii căzute în cursul zilei de miercuri, 20 decembrie, și pentru a preîntâmpina apariția poleiului pe străzi ca urmare a temperaturilor negative din noaptea de miercuri spre joi, 20 spre 21 decembrie, primarul Mihai Chirica a dispus tuturor direcțiilor și societăților comerciale din subordinea municipalității să ia, în regim de urgență, toate măsurile necesare pentru menținerea funcționalității orașului. De altfel, Comandamentul de Iarnă al Municipiului Iași este activat încă de la începutul sezonului rece și funcționează 24 de ore din 24.

Astfel, miercuri, 20 decembrie, între orele 17.00 și 20.00, echipele Citadin SA, ajutate de echipe ale Servicii Publice SA, au acționat cu 12 de utilaje speciale (cinci autobasculante, cinci sărărițe, un buldoexcavator și un încărcător frontal) și 31 de persoane (un dispecer, un supracontrol, un șofer supracontrol, cinci șefi de trasee și 23 de muncitori), care au intervenit cu 42 de tone de clorură de sodiu tratată cu inhibitori, în special pe șos. Bucium, str. Sărărie și în zonele Bucium, Copou, Moara de Vânt – Aeroport și Alexandru cel Bun. De asemenea echipele municipalității au împrăștiat 34 de tone de matriale antiderapant în zonele de versanți (Țicău, Bucium și Galata).

În prezent, în stocurile Citadin SA mai sunt 1.853 de tone de clorură de sodiu tratată cu inhibitori, 88 de tone de clorură de calciu, 248 de tone de material antiderapant preparat și 2.340 de tone de nisip.

Citadin SA are la dispoziție 108 utilaje și autovehicule disponibile, cu aproape 20 mai multe decât anul trecut, și are contracte semnate pentru 7.000 tone de sare, 3.000 tone de clorură de calciu și 2.000 tone de nisip.

Eventualele probleme legate de starea drumurilor din municipiu pot fi sesizate la numărul de telefon 0232.236.000. Pentru eventualele probleme apărute pe trotuare sau zone pietonale este disponibil numărul de telefon al Salubris SA 0232.270.223. De asemenea, Dispeceratul Poliţiei Locale poate fi contactat la numărul de telefon 0232.232.099, la sediul din str. Bucium nr. 30 sau prin e-mail: politialocalais@yahoo.com.

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iași

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;