5:32 pm - Monday November 25, 1252

700 de apartamente din municipiul Iași nu beneficiază în acest moment de agent termic

Aproximativ 700 de apartamente din municipiul Iași nu beneficiază în acest moment de agent termic, din cauza faptului că asociațiile de proprietari din care acestea fac parte nu și-au reeșalonat datoriile la plată către operatorul centralizat de de termoficare. Potrivit reprezentanților SC Dalkia Termo SA, la data de 7 decembrie 2012, în această situație se aflau 97 de scări de bloc (față de 251 în urmă cu trei săptămâni), adică un total de 709 apartamente racordate la sistemul centralizat de termoficare al municipiului. ”Scările de bloc respective nu beneficiază încă de căldură din cauza faptului, în majoritatea cazurilor, că înregistrează datorii, iar reprezentanții lor legali nu s-au prezentat la discuțiile inițiate de Dalkia Termo Iași în vederea încheierii de acorduri de eșalonare a plății sumelor datorate. Așteptăm în continuare reprezentanții acestor asociații să participe la reuniunile de conciliere, organizate de societatea noastră”, a precizat Ana-Maria Icătoiu, membru în Directoratul SC Dalkia Termo Iași S.A. Iași, Director de Marketing și Comunicare al companiei. Aceasta a precizat că ținând cont de faptul că mai mulți ieșeni ne-au semnalat faptul că unele persoane din cadrul asociației (presșdintele, administratorul sau chiar un simplu locatar care are cheile de la subsol, după caz) refuză să permită pornirea încălzirii la scara de bloc respectivă (sau închid vanele de la subsolul blocului, după ce echipa Dalkia a pornit căldura), deși această decizie nu a fost luată în mod legal de locatari, dorim să reamintim faptul că asociațiile de proprietari trebuie să funcționeze pe baza prevederilor Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari. Conform acestei legi, toate hotărârile ce privesc asociația de proprietari și au efect asupra membrilor asociației pot fi luate: de către Adunarea Generală a asociației de proprietari, legal întrunita, cf.  art. 25 punct (2), prin hotărâre scrisă consemnată în registrul de procese-verbale al asociației de proprietari, cf. art. 25 punct (3): “În situaţii excepţionale, hotărârile pot fi luate prin acordul scris al majorităţii proprietarilor unei scări sau unui bloc, membri ai asociaţiei de proprietari, pentru probleme care îi vizează direct, pe baza de tabel nominal” (tabel nominal cu semnaturile a cel putin 50%+1 din membrii asociatiei). În aceeași ordine de idei, administratorul unei asociații este un angajat al acesteia și nu poate lua hotărâri de unul singur în numele membrilor asociației, doar le execută pe cele luate de către aceștia, conform legii. ”În această ordine de idei, îi rugăm pe ieșenii care se confruntă cu astfel de situații (refuz nejustificat de a permite pornirea căldurii) să ne contacteze la numărul de telefon 0332.733.240 și pe adresa de email iasi@dalkia.ro, sau să se adreseze Primăriei municipiului Iași (care are atribuții conform legii în acest sens), la Serviciului Energetic și de Utilități Publice sau la Serviciul pentru Relația cu Asociațiile de Proprietari”, a menționat Ana-Maria Icătoiu. Reamintim că, în municipiul Iași, sezonul de încălzire centralziată 2012-2013 a fost demarat pe 31 octombrie 2012, în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 425/1994 (art. 117) și cele ale Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Iași nr. 225/2009. Potrivit Hotărârii Consiliului Local Municipal, în această iarnă, prețul gigacaloriei pe care ieșenii racordați la sistemul centralizat de termoficare îl vor plăti către SC Dalkia Termo SA este de 265 de lei, cu tot cu TVA, la fel ca anul trecut, persoanele cu un venit mediu net pe membru de familie de până la o mie de lei, inclusiv, urmând să beneficieze de ajutoare de la Primărie pentru plata facturilor la întreținere.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;