În luna septembrie 2017, în judeţul Iaşi, exporturile FOB au însumat 86.156 mii euro, fiind cu 28,7% (+19.189 mii euro) mai mari comparativ cu luna septembrie 2016, iar importurile CIF au însumat 80.453 mii euro, în creștere faţă de luna septembrie 2016 cu 22,2% (+14.592 mii euro), informează Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS). Soldul operațiunilor de comerţ internaţional în luna septembrie 2017 a fost de +5.703 mii euro (+1.106 mii euro în luna septembrie 2016). Potrivit DJS, exporturile FOB realizate în judeţul Iaşi în perioada ianuarie – septembrie 2017 au fost de 680.650 mii euro, cu 10,6% mai mari decât în aceeaşi perioadă din anul 2016 (+65.320 mii euro), iar importurile CIF au însumat 650.032 mii euro, cu 12,9% (+74.419 mii euro), mai mari comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2016. În perioada ianuarie – septembrie 2017 a fost înregistrat un excedent comercial de 30.618 mii euro (mai redus cu 9099 mii euro faţă de aceeaşi perioadă din 2016). Valoarea exporturilor şi importurilor către şi din ţări ale Uniunii Europene au însumat, în perioada ianuarie – septembrie 2017, 532.751 mii euro (78,3% din total), respectiv 469.894 mii euro (72,3% din total). Ţările partenere situate pe primele cinci locuri în derularea exporturilor în perioada ianuarie – septembrie 2017 (reprezentând 55,5% din total exporturi) au fost: Germania (24,6%), Franţa (12,1%), Belgia (6,7%), Polonia (6,4%) şi Italia (5,7%), iar în derularea importurilor (reprezentând 53,4% din total importuri) au fost: Germania (16,3%), Franţa (13,6%), Italia (10,1%), R. Moldova (7,5%) şi Turcia (5,9%). În ceea ce priveşte distribuţia comerţului exterior al judeţului Iaşi pe continente, în perioada ianuarie – septembrie 2017, Europa (UE şi nonUE) se situează pe primul loc cu o pondere de 86,0% din exporturi şi 90,1% din importuri, aceasta fiind urmată de Asia (11,4% din exporturi şi 8,8% din importuri) şi America Centrală şi de Nord (1,8% din exporturi şi 0,6% din importuri). Balanţa comercială pentru întreaga perioadă considerată este excedentară în ceea ce priveşte operaţiunile de comerţ exterior derulate cu partenerii din Uniunea Europeană, Asia, America Centrală şi de Nord şi deficitară în relaţia cu ţările din Europa care nu sunt membre ale UE, în special Republica Moldova, Turcia, Ucraina şi Federaţia Rusă (tabelul nr. 3). Soldul balanţei de comerţ exterior a judeţului Iaşi a fost pozitiv în cea mai mare parte a perioadei de referinţă, un uşor deficit fiind înregistrat doar la nivelul lunilor februarie și aprilie din 2017. Pe grupe de produse, în perioada ianuarie – septembrie 2017, ponderi mai importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de: maşini, aparate şi echipamente (59,1% la export şi 38,1% la import), metale comune şi articole din acestea (10,0% la export şi 14,0% la import), produse ale industriei uşoare (14,0% la export şi 11,4% la import) şi produse ale industriei chimice (6,5% la export şi 12,2% la import).
Balanţă comercială excedentară, în luna septembrie, pentru judeţul Iaşi
Filed in: Economic, Informațía zilei