Dată fiind succesiunea de avertizări meteorologice de vreme severă în municipiul Iași (cod galben de ploaie, lapoviță și polei – miercuri, 17 ianuarie, respectiv de cod portocaliu de ninsori viscolite și intensificări ale vântului cu viteze de 75 – 85 kilometri pe oră – joi, 18 ianuarie, între orele 1.00 și 17.00), primarul Mihai Chirica a dispus tuturor direcțiilor și societăților comerciale din subordinea municipalității să ia, în regim de urgență, toate măsurile necesare pentru menținerea funcționalității orașului. De altfel, Comandamentul de Iarnă al Municipiului Iași este activat încă de la începutul sezonului rece și funcționează 24 de ore din 24. În context, primarul Mihai Chirica a convocat în această seară, de la ora 19.30, la Palatul Roznovanu, o ședință a Comandamentului Local pentru Situații de Urgență, în cadrul căreia a trecut în revistă măsurile luate până la momentul respectiv și planurile de acțiune pentru această noapte și dimineața zilei de mâine.
Astfel, astăzi, 17 ianuarie, echipele Citadin S.A. au acționat cu 32 de utilaje speciale, care au intervenit pe 11 trasee, acoperind toate arterele importante din oraș și insistând în special pe zonele înalte și de pantă (Copou, Bucium, Iași – Voinești – Calea Galății, Tătărași – Aeroport și Moara de Vânt), și au utilizat 168 de tone de clorură de sodiu tratată cu inhibitori, 4 tone de material antiderapant preparat și 12 tone de clorură de calciu. Primarul Mihai Chirica a cerut ca numărul utilajelor Citadin S.A. care vor acționa în această noapte să fie suplimentat, iar ritmul intervențiilor să fie accelerat.
În prezent, în stocurile Citadin S.A. mai sunt 2.213 tone de clorură de sodiu tratată cu inhibitori, 360 de tone de material antiderapant preparat, 78 de tone de clorură de calciu și 17.000 de litri de motorină. Pentru întregul sezon rece Citadin S.A. are la dispoziție 108 utilaje și autovehicule, cu aproape 20 mai multe decât anul trecut, și are contracte semnate pentru 7.000 tone de sare, 3.000 tone de clorură de calciu și 2.000 tone de nisip.
Salubris S.A. intervine cu opt utilaje și opt echipaje pe tot atâtea trasee din oraș, acestea acoperind trotuarele, aleile pietonale și pasajele. Edilul-șef a dispus ca Salubris S.A. să își întețească eforturile spre dimineață, să acorde atenție și zonelor din cartiere și să nu neglijeze trecerile de pietoni.
Echipele Servicii Publice S.A. au intervenit și vor continua să intervină în zonele de versanți (Țicău, Bucium, Galata) și pe punțile pietonale, pe șase centre de activitate, unde acționează nouă utilaje. Primarul Mihai Chirica a cerut reprezentanților societății să curețe zăpada de pe aleile din cimitire și parcuri și spații verzi și să aibă în vedere curățarea de zăpadă a vegetației pentru a preveni ruperea și prăbușirea crengilor.
Compania de Transport Public S.A. a intervenit și va continua să intervină și în această noapte cu șapte utilaje și va acorda atenție maximă peroanelor, stațiilor și refugiilor pentru călători. De asemenea, reprezentanții societății vor supraveghea permanent macazele, iar patru tramvaie vor circula permanent în această noapte pentru a preveni blocarea căii de rulare. În cursul dimineții de joi, 18 ianuarie, Compania de Transport Public SA va scoate la stradă toată flota de mijloace de transport corespunzătoare acestei perioade, anume 114 autobuze și 84 de tramvaie.
Poliția Locală a fost și ea prezentă cu astăzi cu 19 patrule, iar în această noapte va trimite la stradă 11 patrule, care vor monitoriza întreaga rețea stradală din municipiu, pentru a dirija traficul, dar și pentru a semnala celorlalte direcții și societăți ale municipalității problemele observate. De asemenea, polițiștii locali vor identifica persoanele fără adăpost aflate în dificultate și, dacă este cazul, le vor conduce la adăpostul Direcției de Asistență Comunitară din str. C. A. Rosetti.
Veolia Energie S.A. nu a raportat avarii pe magistrale sau pe rețelele secundare. În stocurile Veolia Energie S.A. mai sunt circa 98.000 de tone de cărbune, suficient până la finele sezonului rece, iar consumul mediu zilnic în această perioadă este de circa 900 de tone.
Primarul Mihai Chirica a cerut tuturor direcțiilor și societăților comerciale din subordine ca în dimineața zilei de joi, 18 ianuarie, să acorde o atenție deosebită zonelor unităților de învățământ și spitalelor care funcționează în regim de gardă (Spitalul „Sf. Spiridon”, Spitalul de Copii, Spitalul de Neurochirurgie, Maternitatea „Cuza Vodă”, Maternitatea „Elena Doamna” și Instititutul Regional de Oncologie) și, dacă este cazul, să intervină și în curțile acestor instituții.
De asemenea, edilul-șef a cerut membrilor Comandamentului de Iarnă să se asigure că drumul spre Aeroport va rămâne circulabil și, de asemenea, să monitorizeze și starea drumurilor naționale care traversează municipiul pentru a transmite autorităților competente eventualele probleme semnalate. Primarul a mai dispus ca ca Agenția de Protecție a Mediului și Garda de Mediu să fie notificate că, inclusiv în zonele de măsurare a indicilor de mediu, va trebui utilizat material antiderapant cu săruri și nisip, conform reglementărilor naționale.
Problemele legate de starea drumurilor din municipiu pot fi sesizate la numărul de telefon 0232.236.000. Pentru eventualele probleme apărute pe trotuare sau zone pietonale este disponibil numărul de telefon al Salubris S.A. 0232.270.223. De asemenea, Dispeceratul Poliţiei Locale poate fi contactat la numărul de telefon 0232.232.099, la sediul din str. Bucium nr. 30 sau prin e-mail: politialocalais@yahoo.com.
Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iași