Un sfert din bugetul local va fi alocat în acest an pentru investiţii

În acest an, bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului Iaşi va fi mai mic cu 56 de milioane de lei faţă de anul trecut, ca urmare a “reformei fiscale” iniţiate de Guvern, care  a avut ca efect reducerea considerabilă a sumele care reveneau autorităţilor locale  din impozitul pe venit, care începând din acest an a fost redus de la 16% la 10%. În ciuda acestui lucru, sumele care vor fi alocate în acest an de la bugetul loc pentru investiţiile în educaţie şi sănătate nu vor suferit modificări, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, susţinută la Palatul Roznovanu, primarul Mihai Chirica. Acesta a subliniat faptul că, începând din acest an, salariile profesorilor din învăţământul preuniversitar vor fi virate prin direcţiile generale de finanţe, valoarea acestora urmând a fi probabil egală cu cea din 2017, respectiv de circa 200 de milioane de lei. Capitolul rezervat investiţiilor va avea o pondere de circa 30% din întregul buget. „Ca să putem păstra un buget relativ constant am păstrat filosofia acestuia, plecând de la faptul că, prin lege, trebuie să asigurăm cheltuieli de funcţionare pentru toate domeniile de activitate pe care o primărie trebuie să le asigure. Din bugetul de venituri proprii reuşim să angajăm mai bine de 30% din buget pentru investiţii. În total, pe bugetul consolidat, cu o valoare de 844,6 milioane de lei, sunt angajate 213,6 milioane de lei pentru investiţii”, a precizat primarul Mihai Chirica. „Avem în stadiul de evaluare a licitaţiilor Palatul Braunstein, Mănăstirea Frumoasa şi urmează să intrăm cu Spitalul Clinic de Recuperare la licitaţie în acest an. Ne concentrăm şi pe proiectele de pe Axa 4 POR pe care vrem s-o aplicăm din acest an, urmând să semnăm contractele de finanţare până în decembrie 2018”, a precizat primarul Mihai Chirica evoluţia principalelor proiecte finanţate din bugetul local sau pe baza fondurilor europene. De asemenea, edilul Iaşului a prognozat atragerea a 60 de milioane de lei din finanţările europene pe baza contractelor deja semnate şi a prefinanţărilor la următoarele contracte. „În rest, vom rectifica pozitiv bugetul, pe măsură ce vor veni banii europeni. La acest moment, mai avem de primit trei milioane de lei din rambursări. Restul fondurilor vin din economiile pe care am reuşit să le facem în 2017, de circa 61 de milioane de lei”, a declarat primarul Mihai Chirica, care a anunţat continuarea investiţiilor pe secţiunile începute în anii precedenţi în infrastructura rutieră în special, dar şi pietonală. „De pildă, numai în ceea ce priveşte modernizarea trotuarelor şi aleilor dintre blocuri, avem contracte de 19 milioane de lei. Desigur, vom continua lucrările la spaţiile de joacă pentru copii, modernizarea de străzi şi a unor zone de circulaţie pietonală. Nu am scăpat din vedere cele două poduri spre cartierul Cicoarei. Anul acesta vom scoate din nou la licitaţie pe primul dintre acestea, cel din zona fostului stadion Constructorul. De altfel, vrem să abordăm zona Cicoarei cât mai responsabil, drept pentru care anul acesta vom demara lucrările la canalul de evacuare a apelor pluviale, cea mai importantă sursă de infecţie în zonă”, a anunţat edilul. Mihai Chirica a precizat că, pentru al treilea an consecutiv, bugetul Iaşului va fi dezbătut în patru ședințe publice organizate la sediul Primăriei, în weekend, pentru ca toți ieșenii interesați să poată participa. Aceştia sunt aşteptaţi în zilele de vineri, 26 ianuarie, sâmbătă, 27 februarie, vineri, 2 februarie, și sâmbătă, 3 februarie. „Vom face dezbateri publice în fiecare sfârşit de săptămână la Primărie. Este casa ieşenilor şi îi aştept pe fiecare să vină să contribuie la elaborarea bugetului”, a conchis primarul Mihai Chirica.

 

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;